Aceeași rugăciune, întotdeauna o inimă nouă
Zi după zi, lună după lună, an după an, călugărul, credinciosul – e același lucru – trăiește aceleași evenimente. Participăm mereu la aceeași dumnezeiască Liturghie. Avem Paștile, Crăciunul în fiecare an, lucrurile sunt la fel. Dar pentru cel care are această dorință care este hrănită de efortul său ascetic, niciodată nu este același Paști, nu este același Crăciun. Nici măcar aceeași duminică, nici măcar aceeași dumnezeiască Liturghie nu-i la fel ca celelalte.
Viața monahală este cel mai bun interpret al tainei lui Dumnezeu. Când trăim într-o mănăstire în care nu avem altceva de făcut decât să participăm la sfintele slujbe, toata viața noastră se identifică cu viața Bisericii și, zi după zi, lună după lună, an după an, călugărul, credinciosul – e același lucru – trăiește aceleași evenimente. Participăm mereu la aceeași dumnezeiască Liturghie. Avem Paștile, Crăciunul în fiecare an, lucrurile sunt la fel. Dar pentru cel care are această dorință care este hrănită de efortul său ascetic, niciodată nu este același Paști, nu este același Crăciun. Nici măcar aceeași duminică, nici măcar aceeași dumnezeiască Liturghie nu-i la fel ca celelalte. Dar asta înseamnă să-și lucreze, să-și deschidă inima ca să fie disponibilă la primirea harului lui Dumnezeu.
În mănăstirile din Sfântul Munte, avem obiceiul de a face rugăciunile particulare înainte de slujba de dimineață. Un călugăr poate să petreacă în chilia sa o oră, două, trei, patru, cinci să-și facă metaniile, să citească Scriptura, să spună rugăciunea lui Iisus, să lupte contra patimilor, contra gândurilor. Noaptea pentru monah este un moment de luptă duhovnicească. Și când, la sfârșitul nopții vine timpul să participe împreună cu ceilalți frați la slujbe, își aduce lupta sa personală ca o jertfă la altarul lui Hristos. Această jertfă de toată noaptea devine un bun comun al întregii comunități. După cum primii creștini își aduceau ofrandele ca să fie folosite la altar. În slujbele liturgice, aducând fiecare această jertfă a luptei sale interioare, tot lucrul acesta va fi transformat în Trupul și Sângele lui Hristos, va deveni euharistie și experiența harului lui Dumnezeu. Fiecare zi este o ocazie să reînnoim această descoperire a revelației lui Dumnezeu printre noi, dar vom putea să simțim într-adevăr harul pe măsura pregătirii noastre. Fiecare zi este o repetiție a acelorași evenimente, dar ceva interior în noi este mereu nou.
(Părintele Macarie Simonopetritul – Fragment din conferința „Timpul liturgic, timpul convertirii”, susținută la Colegiul „Sfântul Nicolae” pe 15 octombrie 2015. Traducere: Pr. Roger Coresciuc)
