Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Excelențele Voastre,
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,

Astăzi, la împlinirea a 105 ani de la Unirea Bucovinei cu Patria Mamă și a 127 de ani de la începerea lucrărilor de edificare a Cazinoului Băilor, Îi mulțumim lui Dumnezeu că, printr-o împreună-lucrare – Stat, autoritatea județeană și Biserică – s-a reușit finalizarea lucrărilor de restaurare și consolidare, înfrumusețare și amenajare a fostului Cazinou al Băilor – Vatra Dornei, devenit astăzi Centrul Muzeal și Multicultural „Palatul Dornelor”.

Preocuparea de a constitui colecții de obiecte, fiecare cu semnificații diferite, datează încă din Antichitate.

În Vechiul Testament, în Cartea a treia a Regilor, capitolul 10, este descrisă bogăția lui Solomon (piese din aur și argint, pietre prețioase, aromate și lemn de mare preț), iar în Cartea a patra a Regilor, în capitolul 20, versetele 12-16, se menționează cum toate cele aflate în casa regelui Iezechia, împreună cu toate bunurile Templului din Ierusalim, au fost duse în Babilon, fiind adunate într-o colecție.

Știut este faptul că templele și sanctuarele dispuneau de încăperi speciale, care adăposteau astfel de colecții. De aici și afirmația Mântuitorului: „Pietrele vor striga” (Luca 19, 40), adică, prin astfel de colecții de obiecte, istoria va vorbi.

Reprezentativ pentru epoca elenistică a fost Muzeul din Alexandria, care a fost înființat de regele Ptolemeu Soter și care a fost considerat, prin numeroasele colecții de cărți și domeniile de studiu în care se pregăteau aici tinerii, cel mai important centru al culturii elenistice din perioada 307 î.Hr. – 47 î.Hr.

Romanii și-au dezvoltat gustul pentru artă mai ales după cucerirea Peninsulei Balcanice și a Orientului Apropiat. Este cunoscut Panteonul organizat la Roma în care, printre multele lucruri de valoare, se aflau și statuile unor zei venerați de popoarele cucerite.

Evul Mediu a contribuit la constituirea unor colecții organizate pe lângă mănăstirile, catedralele și bisericile mai importante, cuprinzând relicvarii, broderii și țesături liturgice, obiecte din metale prețioase, înnobilate cu pietre scumpe, manuscrise cu miniaturi, icoane, obiecte sculptate, orfevrării ș.a.

Însă începuturile muzeografiei moderne datează din timpul Renașterii, când colecțiile private devin publice. Istoria reține momentul în care colecția Familiei Medici, expusă în Galeria Uffizi, a fost donată în anul 1737 Florenței.

Același lucru s-a întâmplat în 1734, la Roma, când au fost deschise Muzeele Capitoline, la Londra, odată cu inaugurarea British Museum (1759), primul muzeu național deschis în mod gratuit publicului prin decretul Parlamentului Britanic, și la Paris, în 1793, prin vernisarea renumitelor galerii ale Musée du Louvre.

Cât despre renumitele colecții ale Vaticanului, ele au rămas până astăzi printre cele mai importante deținătoare de valori din lume.

Astfel apar oglindite până în zilele noastre unele religii sau perioade ale înfloririi vieții religioase, ipostaze ale culturii de-a lungul secolelor, structuri ale puterii, obiceiuri abandonate și altele încă vii.

Practic, aceste colecții, care oglindesc evoluția societății în diverse colțuri ale lumii, sunt mărturii concrete ale unor valori care au rostuit sau încă au un rol central în viața diferitelor comunități umane.

Cât privește muzeele din România, în sensul propriu al termenului, ele au luat ființă pe la începutul secolului al XIX-lea.

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, care cuprinde colecțiile baronului Samuel von Brukenthal, este considerat primul muzeu din România, fiind deschis în 1817.

Dacă ne referim la muzeele mănăstirești cu obiecte bisericești păstrate în spiritul tradiției bizantine, acestea au luat naștere firesc, întrucât multe dintre vechile centre monahale dețineau broderii, manuscrise, argintării, icoane, lucrate în atelierele lor sau primite ca danii de la boieri sau de la domnitori pentru pomenirea lor și a familiilor lor; aceste colecții de mare valoare sunt mărturii ale importanței și continuității acestor vetre de rugăciune.

Dintre muzeele găzduite de Mănăstirile Putna, Neamț, Secu, Sucevița, Moldovița, Dragomirna sau „Trei Ierarhi” din Iași, la noi, în Moldova, ori de Mănăstirile Bistrița-Vâlcea, Tismana, Curtea de Argeș, Dealu, Căldărușani, ca să nu mai vorbim de cele de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului ori de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primul organizat după toate regulile moderne muzeale, pe la 1927, este cel de la Mănăstirea Agapia.

Ulterior s-au organizat muzee în majoritatea mănăstirilor și chiar în unele schituri, cu rezonanță în întreaga lume.

A vorbi despre muzee – încercând a le înțelege rolul și rostul într-o societate – înseamnă, printre altele, a vorbi despre o anume relație a noastră cu trecutul, dar și cu credința acestui neam.

Am putea spune că muzeul este o privire retrospectivă instituționalizată, este memoria legitimă a trecutului, dar și fundamentul nădejdilor într-un viitor luminos pe care trebuie să le nutrească un popor.

A fi cât mai aproape de model este o virtute, căci prezentul nu este decât o retrăire în alte cadre a trecutului.

Muzeele au devenit importante spații de cultură și spiritualitate încă din momentul deschiderii lor, atribute la care perioadele următoare au adăugat calitatea de izvoare în susținerea unor pertinente cercetări științifice.

Vizitând acest Centru Muzeal și Multicultural vă veți întâlni cu Istoria Bucovinei în imagini, de la anexarea regiunii în 1775 de către Imperiul Habsburgic până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, expoziția de fotografii fiind organizată de Muzeul Bucovinei. De asemenea, sunt expuse cărți ale unor personalități culturale născute în Bucovina, expoziția de sculptură „Ion Mândrescu”, expoziția de tablouri „David Croitoru”, colecții particulare cu obiecte din timpul Primului Război Mondial și colecția de cărți poștale cu Vatra Dornei a domnilor Cristi Seredenciuc și Bogdan Brânză.

Dincolo de anumite comentarii ce nu își au rostul, consider acest Palat al Dornelor, acest Centru Muzeal și Multicultural, în forma în care arată acum, un Ateneu al Bucovinei în care se vor putea organiza multiple activități culturale și spirituale.

Și dacă Ateneul Român a fost considerat una dintre minunile inginerești și arhitecturale ale României, după cum spunea profesorul Nicolae Noica, fost ministru al lucrărilor publice și amenajării teritoriului între anii 1998-1999, de ce nu ar putea fi considerat și acest Palat al Dornelor una dintre multele minuni ale Bucovinei, mai ales că a fost edificat la scurt timp, mai exact, la un deceniu distanță de Ateneul Român?!

Felicitări celor care au fost implicați în restaurarea acestui Complex Muzeal și Multicultural – „Palatul Dornelor”, ale căror nume au fost înscrise în Hrisovul de sfințire, și care au fost evidențiați cu diferite ordine bisericești; îi mulțumim domnului ministru secretar de stat Ciprian Olinici pentru atenția acordată instituțiilor laice și bisericești din județul copilăriei Excelenței Sale, care au nevoie de susținerea Secretariatului de Stat pentru Culte.

Statornice mulțumiri se cuvin autorităților de stat, centrale, județene și locale, care sprijină Biserica; mulțumim, de asemenea, și celor care s-au ocupat într-un mod cu totul special de organizarea, dar și de promovarea și transmiterea acestui eveniment. Nu în ultimul rând, vă mulțumim dumneavoastră, celor care ați susținut, fie și cu o rugăciune, lucrările de restaurare a acestui Ateneu al Bucovinei, care începând de astăzi se înscrie în salba de monumente culturale.

Muzeul, indiferent de specificul lui, este un loc de cultură și de spiritualitate, care nu trebuie evitat, ci, dimpotrivă, vizitat continuu!

La mulți ani, România!, La mulți ani, Bucovina! și Veșnică să fie pomenirea făuritorilor care te-au vrut unită cu Patria Mamă: Iancu, Cavaler de Flondor, cel care avea să înmâneze în mod solemn Actul de Unire regelui Ferdinand și Guvernului român la Iași, Sextil Iosif Pușcariu, Iancu Ion Nistor, cel care a redactat Actul Unirii Bucovinei cu Țara Mamă, la 28 noiembrie 1918, Mitropolitul Vladimir de Repta, cel care prin vocația sa a chemat poporul la unitate, comuniune și conlucrare, Generalul Iacob Zadik, reprezentantul Armatei Române la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, când s-a proclamat Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu Regatul României, Gheorghe Grigorovici și Constantin Isopescu–Grecul, foști  deputați în Parlamentul din Viena și în Dieta Bucovinei, și Vlad Alboi Șandru, care nu concepea România Mare fără Mica Bucovină!

Vă mulțumesc!

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților