Postul este vremea de a controla cuvintele noastre. Lumea noastră este incredibil de verbală, iar noi suntem permanent inundați de cuvinte care și-au pierdut sensul și, deci, puterea. Creștinismul descoperă sacralitatea cuvântului – un adevărat dar dumnezeiesc pentru om. Din această cauză, cuvintele noastre sunt înzestrate cu puteri uriașe, fie pozitive, fie negative. Din această cauză, vom fi judecați și după cuvintele noastre: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei, 12, 36-37).

Paza vorbirii înseamnă să redescoperi seriozitatea și sacralitatea sa, să înțelegi că uneori o glumă „inocentă” pe care o rostești fără măcar să te gândești la ea poate avea urmări dezastruoase – poate fi „paiul” ce împinge un om către deznădejde și distrugere totală. Dar cuvântul poate fi, de asemenea, o mărturie. O conversație întâmplătoare peste birou, cu un coleg, poate să facă mai multe pentru comunicarea unei concepții de viață, unei atitudini către aproapele sau despre muncă decât predica formală.

Ea poate semăna sămânța unei întrebări, a posibilității unei abordări diferite a vieții, a dorinței de a cunoaște mai mult. Nu știm cum, de fapt, influențăm permanent pe aproapele prin cuvintele noastre, prin adevărata „tonalitate” a personalității noastre. Și, în cele din urmă, oamenii sunt convertiți la Dumnezeu nu pentru că cineva a putut să le dea explicații strălucite, ci pentru că au văzut în el că lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea și iubirea sunt singurele care dezvăluie prezența și puterea lui Dumnezeu în lume.

(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers enciclopedic, București, 1995, pp. 112-113)