arhim. Ioanichie Bălan

Cuviosul Chiriac Sihastrul – peste 30 de ani de nevoinţă în muntele care-i poartă numele

Retrăgându-se la linişte în muntele dinspre apus, care de atunci îi poartă numele, şi-a făcut acolo o colibă de lemn şi pământ şi se nevoia singur în post şi rugăciune, în frig şi osteneală, suferind multe ispite de la diavoli. Mai târziu, adunând câţiva ucenici în jurul său, a construit o mică biserică de lemn şi acolo slujeau, se împărtăşeau şi slăveau împreună pe Hristos. Această aşezare pustnicească s-a numit „Sihăstria lui Chiriac”, iar muntele în care s-a nevoit cuviosul cu ucenicii săi se cheamă până astăzi „Muntele lui Chiriac”, popular „Chiriacu”.

Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan – ucenici ai Cuviosului Nicodim cel Sfinţit

Prin anul 1365, venind Cuviosul Nicodim în Ţara Românească, au venit şi Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan în Moldova şi au intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, sub ascultarea stareţului Ciprian. Şi erau toţi călugări desăvârşiţi şi duhovnici iubitori de Hristos, sihăstrind mai mulţi ani în pădurile seculare din jurul marii lavre şi formând numeroşi ucenici.

Cuviosul Pangratie Arhimandritul, mai mult de 20 de ani sihastru pe „Dealul lui Pangratie”

Numele lui devenise cunoscut în toate satele de pe valea Suceviţei şi mulţi credincioşi îl căutau pentru binecuvântare şi pentru cuvânt de folos. Avea încă şi darul vindecării bolilor, căci se făcuse vas curat al Duhului Sfânt.

Cuviosul Isachie Sihastrul – călăuză către Hristos, ca o făclie în sfeşnic

Ajunsese Cuviosul Isachie duhovnic foarte iscusit, taumaturg şi înaintevăzător, vestit în toată Moldova de Nord. Viaţa lui strălucea pe munte ca o făclie în sfeşnic, călăuzind către Hristos, atât pe călugări, cât şi pe mireni.

Cuviosul Silvestru Sihastrul, întemeietorul primei sihăstrii de lângă Muntele Ceahlău

Adunându-se şi alţi sihaştri împrejurul lui, a întemeiat în poiană un mic schit şi biserică de lemn cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Acest sfânt lăcaş s-a numit la început „Sihăstria lui Silvestru”, apoi „Schitul lui Silvestru” şi este cea dintâi sihăstrie şi aşezare monahală cunoscută lângă Muntele Ceahlău. Iar Cuviosul Silvestru este cel dintâi sihastru pomenit în tradiţia locului.

Cuviosul Paisie Ieromonahul, egumen al Mănăstirii Humor

Văzând cuviosul că obştea sa se măreşte, iar biserica veche este neîncăpătoare, a hotărât să zidească o nouă biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „prin voinţa şi cu ajutorul dreptcredinciosului domn Petru (Rareş) Voievod” şi cu cheltuiala logofătului Teodor Bubuiog. Zidirea bisericii a început în anul 1530, sub supravegherea egumenului Paisie, şi s-a sfârşit în acelaşi an, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. 

Cuviosul Macarie Ieromonahul, ctitorul Mănăstirii Boiştea din Neamţ

Văzând ieromonahul Macarie că s-au înmulţit ucenicii săi, în anul 1449 a întemeiat un lăcaş de rugăciune în codrii din apropiere de Târgu-Neamţ, anume sihăstria de călugăriţe Boiştea. Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului a fost la început din lemn, apoi s-a zidit din piatră. Primul duhovnic a fost însuşi ctitorul mănăstirii, ieromonahul Macarie, iar primele vieţuitoare au fost 30 de călugăriţe din ţinutul Neamţ. 

Sfântul Epifanie de la Voroneţ vedea aşezarea inimii fiecăruia şi cu numele lui Hristos izgonea duhurile rele

Întrucât ostenelile cele ascunse ale sfinţilor singur Dumnezeu le ştie, tot aşa şi faptele cele bune ale Cuviosului Epifanie ne-au rămas necunoscute. În tradiţia locului se spune că era foarte ascultător şi blând, că avea darul lacrimilor şi era desăvârşit în dragoste. Iar în Patericul Sfinţilor din Moldo-România se spune că a trăit prin anii 1660, „biruind desăvârşit pre toate cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi prin adâncă smerenia sa”.

Arhimandritul Cleopa Ilie – despre dreapta socoteală

Mulţi s-au aruncat în potopul patimilor ca să scape pe alţii de la moarte şi s-au înecat pentru că n-au avut chibzuinţă şi dreaptă socoteală în viaţă. Toate faptele bune trebuie făcute cu măsură şi dreaptă socoteală, adică să umblăm pe calea împărătească de mijloc, după darul, firea şi puterea fiecăruia, ca să nu cădem într-o parte sau alta, că „extremele sunt ale diavolului”, cum spun dumnezeieştii Părinţi.

Arhimandritul Gherman Ionescu ‒ cât de grele sunt responsabilitatea și mântuirea preoților

În anul 1881, arhimandritul Gherman se duce ca duhovnic la Mănăstirea Agapia. În testamentul său, printre altele, dă ucenicilor săi aceste frumoase cuvinte de învăţătură: „Să ne ferească de lenevie şi nebăgare de seamă înfricoşatele cuvinte ale dumnezeiescului Gură de Aur, că zice la datoriile preoţilor: «Mi se pare că din cei hirotoniţi puţini se vor mântui».”

Pagini