Cuviosul Paisie Ieromonahul, de la Mănăstirea Humor (secolul XVI)

Ieromonahul Paisie a fost egumen şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Humor în timpul domniei lui Petru Rareş. El se nevoia din tinereţe în această mănăstire, ostenindu-se ziua şi noaptea cu postul, cu rugăciunea şi cu smerita ascultare. Era încă duhovnic iscusit, dascăl şi bun caligraf. Pentru o nevoinţă ca aceasta, obştea Mănăstirii Humor l-a ales egumen în anul 1528. Auzind de petrecerea egumenului Paisie, Petru Rareş, domnul Moldovei (1527-1538; 1541-1546), l-a ales de sfetnic şi părinte duhovnicesc şi asculta sfaturile lui şi multe lucruri făcea cu binecuvântarea lui.

Văzând cuviosul că obştea sa se măreşte, iar biserica veche este neîncăpătoare, a hotărât să zidească o nouă biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „prin voinţa şi cu ajutorul dreptcredinciosului domn Petru (Rareş) Voievod” şi cu cheltuiala logofătului Teodor Bubuiog. Zidirea bisericii a început în anul 1530, sub supravegherea egumenului Paisie, şi s-a sfârşit în acelaşi an, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. În jurul bisericii noi s-au zidit chilii de piatră, unde se nevoiau peste 40 de cuvioşi călugări. Tot aici, egumenul Paisie a întemeiat o şcoală mănăstirească pentru călugări şi preoţi de mir, cu dascăli de greacă şi slavonie şi cu iscusiţi caligrafi.

Cuviosul Paisie, fiind el însuşi bun pictor miniaturist, a căutat să împodobească cu frescă noua biserică, „atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară”, prin mâna celui mai bun pictor ce se găsea atunci în Moldova. Astfel, în anul 1535, zugravul Toma din Suceava împlineşte dorinţa egumenului Paisie, împodobind biserica cu frescă de o rară valoare duhovnicească şi iconografică.

În anul 1538, Petru Rareş fiind izgonit la Ciceu şi mănăstirile fiind jefuite, egumenul Paisie a ascuns în pădure odoarele bisericii, iar vestitul Tetraevanghel donat de Ştefan cel Mare (1473) l-a trimis prin doi călugări la Ciceu, ca să fie spre ajutor şi mângâiere voievodului pribeag. După patru ani, luând din nou scaunul Moldovei, Petru Rareş încredinţează acest Tetraevanghel în mâinile egumenului Paisie.

Astfel, mult nevoindu-se şi răbdând cu bărbăţie necazurile acestei vieţi, Cuviosul Paisie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, către jumătatea secolului al XVI-lea, lăsând în urmă numeroşi ucenici.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 168-169)