Tot despre luminarea venită de la Dumnezeu, ne-a spus: „Am început acum să mă lămuresc eu pe mine despre toate rugăciunile pe care le fac. Atât cât pot, căci cuvintele lui Dumnezeu sunt ca diamantul, care, dacă-i arăţi o feţişoară către soare, toate celelalte feţe ale lui se luminează. Deci fiecare cuvânt al lui Dumnezeu are multe înţelesuri. Şi atunci îmi pun întrebarea, de ce zic eu: „Împărate ceresc”, „Preasfântă Treime”, „Tatăl nostru”... să mă lămuresc cât de cât. Şi-am ajuns tot la concluzia că dacă nu te luminează Duhul Sfânt, nu poţi să înţelegi”.

Zicea odată Părintele Marcu: „Avva Siluan Athonitul a fost un ales al lui Dumnezeu şi trebuia să spună anumite lucruri. Între altele şi faptul acesta: «Fii cu mintea în iad şi nu deznădăjdui». Şi asta este în esenţă şi pentru noi, să ştiţi. Într-un fel sau altul am trăit şi eu starea asta. Că este mare lucru să o şi trăieşti”. Iar fratele cu care vorbea, l-a întrebat: „Dar noi suntem într-o altă situaţie, în alte împrejurări. Să creăm noi atmosfera aceasta de iad?”. „Nu, a spus părintele. Rugându-te, Dumnezeu te înţelege şi ştie şi ce vei face. Dumnezeu ştie despre fiecare din noi mai mult decât ştim noi despre noi. Dumnezeu ştie din veşnicie ce va fi cu noi, şi de când ne-am născut ştie ce vom face cu voia noastră liberă. Dumnezeu ştie de acum încolo ce fac cu voia mea liberă. Şi în raport cu ce ştie că fac eu cu voia mea liberă, îmi dă şi un fel de „viaţă” sau „program de viaţă”.

Deci, eu nu ştiu ce va fi cu mine în viitor. Pot să greşesc. Dar dacă Dumnezeu ştie că eu voi lupta pe cât depinde de mine ca om împotriva celor ce ştiu că nu-s bune, vine harul Lui neapărat şi mă ajută să le trec. Chiar dacă uneori te lasă... Căci m-a lăsat Dumnezeu în multe împrejurări în viaţă până în ultima instanţă, când trebuia să mor. Dar în momentul acela, m-a salvat. O dată era să mor din cauza gerului, altă dată din cauza foamei...”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 764 - 765)