părinte duhovnicesc

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu ca fiului risipitor, de pâine; ca muribundului, de tot ce-i viu: parcă e foamea-ntregii lumi în mine...

Sub egumenia Cuviosului Paisie Arhimandritul, Mănăstirea Putna devine un mic Bizanţ în Moldova de Nord

Aici a cântat şi a compus marele protopsalt Eustatie monahul acele frumoase manuscrise de muzică psaltică, sub îndrumarea egumenului Paisie. Tot în această şcoală învăţau, de la dascălii mănăstirii, candidaţii de preoţi din toate satele Moldovei de Nord.

Cuviosul Ioasaf Arhimandritul, primul egumen al Mănăstirii Putna

În anul 1440, monahul Ioasaf a fost hirotonit preot şi a ajuns duhovnic iscusit în Mănăstirea Neamţ, povăţuind către Hristos multe suflete. Numele lui se făcuse cunoscut până la Mitropolitul Moldovei, Teoctist, şi chiar la dregătorii ţării. Pentru sfinţenia vieţii lui, a fost ales de sobor egumen şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Neamţ, făcând unele îmbunătăţiri la biserică şi întărind mult dragostea şi armonia între fraţi. 

Sfântul Rafail de la Agapia izgonea duhurile necurate, cunoştea gândurile oamenilor şi avea darul înainte-vederii

Marele mitropolit al Moldovei, Dosoftei, a venit cu tot clerul său şi s-a închinat la moaştele Cuviosului Rafail de la Agapia. Iar în anul 1686, când a tipărit Vieţile Sfinţilor la Iaşi, însuşi a mărturisit despre el, zicând: „Dară tocmai şi din rumâni mulţi sunt (sfinţi) care am văzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de la Voroneţ şi Rafail de la Agapia (şi) am sărutat şi sfintele (lor) moştii...”. Prea Cuvioase Părinte Rafail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Părintele Cleopa – În ce fel ne păcălește diavolul, fără să ne dăm seama

Spunea Părintele Cleopa: „Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei. La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu...». Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe...». Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp...»”.

Duhovnicul iubește cu iubirea lui Hristos

Există credincioși care, apăsați de povara unor păcate, îl caută pe preot pentru a se mărturisi, după aceea însă evită întâlnirile cu preotul din cauza rușinii. Trebuie precizat faptul că preotul nu păstrează imaginea celui ce a păcătuit, ci a celui ce s-a mărturisit și s-a îndreptat.

Instituția duhovniciei de-a lungul istoriei

Antichitatea creștină a dat duhovnicului numele de „părinte”. De la început, părintele duhovnicesc sau duhovnicul apare în relație cu Taina Mărturisirii, însă paralel cu viața monahală au apărut părinții duhovnicești, acei „avva”, „stareți” sau „bătrâni”. Aceștia, adesea nehirotoniți, erau îndrumători de conștiințe, sfătuitori, îngrijindu-se de modelarea sufletească și de creșterea duhovnicească a ucenicilor.

Cuviosul Stahie Arhimandritul, cel mai ales egumen al Mănăstirii Probota din secolul XV

În anul 1465, mama voievodului, doamna Oltea, simţindu-şi sfârşitul aproape, a fost călugărită de Cuviosul Stahie cu numele de monahia Maria. Apoi, răposând în acelaşi an, a fost îngropată în cripta bisericii de soborul părinţilor. La slujba prohodului au luat parte însuşi marele domn, Mitropolitul Teoctist şi toţi dregătorii Moldovei. După un an a răposat şi soţia voievodului, Evdochia, şi a fost aşezată de arhimandritul Stahie în aceeaşi criptă.

Protosinghelul Vichentie Mălău dădea totul la săraci, chiar şi cămaşa de pe el

Cum bătea cineva în uşă, îndată deschidea şi zicea: „Vai, a bătut Hristos la uşa chiliei mele şi nu am ce să-i dau milostenie!”. Şi îndată lua ce găsea în cale şi împărţea. La urmă, adăuga: „Vino să mănânci la trapeză. Nu cumva să pleci flămând!”. Şi îl servea cu mâinile sale. Apoi îl petrecea până la ieşire.

Câștigi lupta cu gândurile atunci când renunți la egoism

Acest „eu” al tău este cel ce te-a chinuit, te chinuieşte şi îi chinuieşte şi pe alţii. Numai atunci când va dispărea „eu-l” tău se va zdrobi ciocanul vrăjmaşului şi va înceta să-ţi mai lovească cu gânduri capul, pe care ţi l-a făcut toacă şi în care răsună „harismele” tale.

Pagini