părinte duhovnicesc
 

Ieroschimonahul Paisie Olaru – duhovnicia, cea mai grea misiune din viaţa de mănăstire

Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viaţa de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredinţat. De el depinde călugăria fraţilor de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtăşesc şi călugării şi mirenii şi tot cu dezlegarea şi pe garanţia lui se hirotonesc candidaţii la preoţie. Mare răspundere are un duhovnic şi de aceea el se mântuieşte mult mai greu decât un călugăr sau un mirean.

„L-am liniștit cu rugăciune în timpul crizei”

Când m-am dus la Părintele, el mi-a luat-o înainte: „Te-am văzut trecând printr-o mare încercare cu psihopatul acela, dar Hristos te-a scăpat de lovitura lui”.

Duhovnicul iubește cu iubirea lui Hristos

Există credincioși care, apăsați de povara unor păcate, îl caută pe preot pentru a se mărturisi, după aceea însă evită întâlnirile cu preotul din cauza rușinii. Trebuie precizat faptul că preotul nu păstrează imaginea celui ce a păcătuit, ci a celui ce s-a mărturisit și s-a îndreptat.

Sfinţii Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul, martirii de la Halmyris

Datorită persecuţiei lui Diocleţian (284-305), în jurul anului 290, fericiţii Epictet preotul şi Astion monahul şi-au părăsit patria lor şi, râvnind să mărturisească pe Hristos, s-au stabilit în Sciţia Mică (Dobrogea), în oraşul Halmyris (Almiridensis), numit şi Salmorus, situat pe braţul de sud al Dunării. Aici au propovăduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la creştinism un mare număr de păgâni.

Episcopul Ioanichie al Romanului, ctitorul Schitului Vovidenia din Neamţ

O altă ctitorie a episcopului Ioanichie este Schitul Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ, pe care îl înnoieşte din temelie în anul 1749. În locul bisericii vechi, el înalţă o altă biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, face chilii, trapeză şi clopote noi şi schimbă numele schitului din „Slătioru” în „Vovidenia”.

Cinstirea icoanei lui Hristos

Închipuirea vie a lui Hristos o poartă părintele duhovnicesc, căruia ucenicul este dator să i se supună și să-l iubească numai și numai pentru dragostea lui Hristos. Nu pentru persoana starețului, căci acesta poate să fie un om păcătos, poate fi un osândit, ca și mine, ci pentru dragostea lui Hristos, cum am spus, iar în felul acesta ascultarea se ridică direct la Hristos.

Arhimandritul Visarion Făgărăşanul, ctitorul Mănăstirii Cocoş

Mănăstirea Cocoş, cu rânduială de viaţă atonită, era pentru românii dobrogeni un adevărat liman duhovnicesc, căci vestea marelui stareţ atrăgea pelerini din toate părţile, până şi din Ardeal.

Părintele Cleopa – În ce fel ne păcălește diavolul, fără să ne dăm seama

Spunea Părintele Cleopa: „Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei. La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu...». Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe...». Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp...»”.

Sfântul Ierarh Ghelasie, mare egumen al Mănăstirii Râmeţ

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată au aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamă „Izvorul Cuviosului Ghelasie”. Mulţi săteni iau apă din acest izvor pentru sănătate şi binecuvântare.

Sfântul Ierarh Nifon nu a îngăduit abateri de la legea creştinească, mustrându-l chiar pe domnul Ţării Româneşti

„Să ştii că toată puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Şi-a vărsat preasfântul Său sânge, ca s-o cureţe de tot păcatul şi s-o sfinţească. Ea va fi curată şi sfântă prin lucrarea dumnezeieştilor porunci, pe care doresc să le păzesc până la sfârşitul vieţii mele. Nu voiesc pentru nevoile mele nici bani, nici haine, nici vreo cinste nu cer de la tine. Eu am fost rânduit de Domnul ca să cert pe cei fărădelege şi nu vreau să fiu părtaş la a ta fărădelege, pentru că nici o lege nu mă lasă. Eu mă voi duce unde mă va îndrepta Domnul, însă voi veţi muri în fărădelege. Multe necazuri şi dureri şi nenumărate rele vor veni peste voi. Atunci mă veţi căuta, dar nu mă veţi mai găsi în viaţă!”

Pagini