Mănăstirea „Sfântul Antonie” – Arizona
În vara anului 1995, șase călugări au ajuns în sudul deşertului Arizona pentru a întemeia Mănăstirea Sfântul Antonie, aducând cu ei tradiţia sacră, milenară a Sfântului Munte Athos.
Din primele veacuri ale creştinismului, această peninsulă abruptă și stâncoasă din nordul Greciei s-a dovedit a fi un refugiu pentru monahii din Egipt, Capadocia și Constantinopol. Astfel, Athosul s-a bucurat de o legătură directă cu cele mai mari aşezăminte monahale ale creștinismului timpuriu, păstrând întreagă înțelepciunea sfinților părinți și tradiția sfântă a Bisericii primare. Astăzi, Sfântul Munte este alcătuit din 20 de mănăstiri independente, dar și numeroase schituri și chilii, în care vieţuiesc monahi creștini ortodocși din întreaga lume.
Părintele Efrem, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul, care a refăcut și repopulat patru mănăstiri athonite și a întemeiat mai multe comunităţi de maici şi călugări în Grecia și America de Nord, a mutat șase călugări athoniți în deșertul Sonoran pentru a începe o nouă mănăstire. La sosirea lor, părinții au început lucrările de construcție necesare: în primul rând construirea bisericii principale, a unor chilii pentru călugări, a trapezei şi a arhondaricului. O grădină de legume, o mică vie, livezi de citrice, precum și o livadă de măslini au fost puse la punct. Un sistem elaborat de grădini, alei, foişoare şi cu fântâni arteziene fac cu adevărat din aşezământ o oază în deșert.
Mănăstirea este închinată Sfântului Antonie cel Mare, părintele monahismului, renumitul pustnic din secolul al treilea. Există paraclise închinate Sfinților Serafim de Sarov, Dimitrie din Tesalonic, Ioan Botezătorul, Mare Mucenic Gheorghe, Nicolae Făcătorul de Minuni, și Pantelimon Tămăduitorul. Biserica principală este închinată Sfinților Antonie și Nectarie din Eghina.
Mănăstirea urmează regula cenobitică de viață monahală (de obşte): o comunitate de monahi şi fraţi începători care dețin toate lucrurile în comun, urmează un program zilnic de rugăciune și fac ascultare de stareț, părintele lor spiritual. Programul zilnic al monahilor începe la miezul nopții, cu rugăciunea personală și lectura duhovnicească, urmate de Miezonoptică, Utrenie, Ceasuri și Sfânta Liturghie. După un mic dejun ușor și o perioadă de repaus, călugării încep ziua de lucru, participând la rugăciune și ascultările lor până seara. Ascultările includ, printre altele, construcții, grădinărit, prelucrarea lemnului, prepararea hranei, activități editoriale și primirea vizitatorilor. Ziua se încheie cu Vecernia, urmată de cină și Pavecernița.
Date de contact
Adresă: Saint Anthony's Greek Orthodox Monastery, 4784 North St. Joseph's Way, Florence, AZ 85132
Telefon: +1 (520) 868-3188
Site: stanthonysmonastery.org
(Video) Rugăciune și simțire la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Florence, Arizona
Chilia Părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria – Neamț
Schitul Kavsokalivia – Athos
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro