Activități misionare în Biserica Bizantină - o contribuție deosebită la medicina de astăzi

Profesorul Pournaropoulos scrie că bizantinii și-au adus o contribuție deosebită în multe ramuri ale medicinei, ca anatomia, antropologia, fiziologia, igieno-epidemiologia, farmacologia terapeutică, patologia, parazitologia, pediatria, chirurgia, ortopedia, urologia, obstetretico-ginecologia, neurologia-psihiatria, otorinolaringologia, dermatologia, toxicologia, fizioterapia, hidroterapia, stomatologia, dietetica și oftalmologia. Medicina bizantină și organizarea instituțiilor medicale erau cunoscute și de sârbi, români, slavi în general, dar și de arabi, armeni și italieni. 

Biserica a primit de la Hristos misiunea nu numai de a predica Evanghelia mântuirii, dar și de a hrăni pe cel flămând, de a da apă celui însetat, de a oferi un adăpost călătorilor și ospitalitate străinului, de a-l îmbrăca pe cel gol, de a-l îngriji pe cel bolnav și de a avea grijă de orfani și văduve. Biserica Bizantină și-a îndeplinit misiunea socială și a căutat să ușureze viața celor mai puțin favorizați prin înființarea de spitale, aziluri filantropice, cămine pentru bătrâni, orfelinate și alte instituții de binefacere. Biserica Bizantină a pus un accent deosebit pe întemeierea de instituții care să sprijine lucrarea ei misionară printre barbari. Astfel, centrele episcopale și așezămintele monastice au devenit refugiul tuturor celor care aveau nevoiede ajutor.

Cuvântul Evangheliei și atenția acordată săracilor și celor năpăstuiți erau niște modalități deosebite pentru realizarea activității misionare. Era de la sine înțeles că și trebuințele materiale ale omului făceau parte din responsabilitatea Bisericii. Comunitățile monastice administrau multe spitale, cămine pentru bătrâni, aziluri filantropice, orfelinate și, probabil, și alte instituții filantropice. Mănăstirile își asumaseră responsabilitățile pe care le au azi orașele, departamentele sau statele, prin fondarea și sprijinirea așezămintelor filantropice. În afară de camere separate rezervate bolnavilor, bătrânilor sau clericilor și călugărilor aflați în vizită, mănăstirile întrețineau și instituții filantropice echivalente, destinate laicilor. În general, spitalele erau construite în apropierea katholicon-lui, adică a bisericii centrale a mănăstirii, din motive ușor de înțeles, spre deosebire de căminele pentru bătrâni și xenones-uri care erau amplasate de obicei în afara zidurilor acesteia, așa cum era cazul Mănăstirii Pentele. Atenția pe care bizantinii o acordau înlăturării suferinței umane și prelungirii vieții era de admirat.

Spitalele, clinicile, medicamentele și metodele de tratament pe care le foloseau sunt o dovadă a interesului lor deosebit pentru promovarea tuturor acestora, dar și a faptului că aveau numeroase cunoștințe în domeniul medicinei. „Multe operații din domeniul chirurgiei, ortopediei, obstetricoginecologiei, otorinolaringologiei, ca și cunoștințe la zi despre igienă, epidemologie, antropologie și fiziologie, considerate ca achiziții științifice recente, erau cunoscute de fapt de medicii din Grecia medievală”. „Bizantinii au fost înaintașii Vestului” în privința cunoștințelor medicale și a asistenței medicale publice. Profesorul Pournaropoulos scrie că bizantinii și-au adus o contribuție deosebită în multe ramuri ale medicinei, ca anatomia, antropologia, fiziologia, igieno-epidemiologia, farmacologia terapeutică, patologia, parazitologia, pediatria, chirurgia, ortopedia, urologia, obstetretico-ginecologia, neurologia-psihiatria, otorinolaringologia, dermatologia, toxicologia, fizioterapia, hidroterapia, stomatologia, dietetica și oftalmologia. Medicina bizantină și organizarea instituțiilor medicale erau cunoscute și de sârbi, români, slavi în general, dar și de arabi, armeni și italieni.

Bizantinii, ca moștenitori creștini ai culturii clasice grecești, manifestau un respect deosebit față de cei în vârstă. În bisericile lor se făceau rugăciuni pentru ca ultimile zile ale vieții pământești să fie trăite în pace, fără durere și cu demnitate, pentru ca Dumnezeu să se îndure de om când sănătatea și puterea îl părăsesc. În plus, Biserica împreună cu Statul Bizantin și persoanele private au fondat multe cămine pentru bătrâni. După nume, pot fi identificate peste treizeci de astfel de gerocomeia, multe dintre ele primind numele fondatorului lor.

(Demetrios J. Constantelos, Filantropia bizantină și asistența socială, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 221-225)

De la același autor

Ultimele din categorie