Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața

Cuvinte duhovnicești

Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor.

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea, ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul care umblă nopţile spre a păcătui, va spune: „Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea”, pentru că el însuşi are astfel de experienţe.

Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: „Face metanii”, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: „Joacă toată noaptea”. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: „Ce psalmodii frumoase”, în timp ce celălalt va spune: „Ce cântece mai sunt şi acestea?”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească, volumul III, Editura Evanghelismos, p. 33)