Aceasta este înțelesul pildei Mântuitorului despre talanți: a fost făcută o investiție, să obțină orice e în stare de pe urma ei. Acest cineva poate depune toate eforturile și, dacă este înzestrat cu capacități deosebite, va dubla sau va tripla investiția – darul – ce i-a fost oferit. Cel mai puțin înzestrat va obține ceva mai puțin, dar va avea și el rezultatul său. Nimeni, însă, nu are dreptul să facă la fel ca sluga din pildă care a îngropat talantul. Acesta s-a speriat: dacă pierd cumva ceea ce-a fost investit în mine, dacă irosesc, cheltuiesc și voi fi tras la răspundere? – și l-a îngropat; altfel zis, l-a pus deoparte, l-a ascuns, l-a legat în batistă. Iar când a venit vremea judecății, când a venit vremea socotelii față de stăpân, s-a dovedit că toți au obținut câte ceva, numai acesta din urmă, nimic. Și a fost osândit nu pentru că nu a adus profit stăpânului, ci pentru că nu a întreprins nimic, nu s-a hotărât la nimic.

(Antonie Bloom, Despre credință și îndoială, Editura Cathisma, București, 2007,  pp. 15-16)