Când cineva e pricină de sminteală

Nu este sincer şi cinstit cel ce spune faţă de alţii adevărul despre o persoană, nici cel ce îl dă publicităţii, ci cel ce are dragoste şi viaţă cu adevărat creştinească şi vorbeşte cu discernământ, spunând cele ce trebuie la vremea cuvenită.

Dar dacă este de vină un episcop, un preot, un călugăr, nu este de vină Hristos. Însă oamenii nu înţeleg aceasta, ci spun: „Oare acesta nu este reprezentantul lui Hristos?”. Da, dar se odihneşte Hristos în acest reprezentant? Ei nu se gândesc ce îl aşteaptă pe acest reprezentant în cealaltă viaţă. Şi pentru că nu înţeleg, sărmanii, ajung să nu mai creadă, smintindu-se de unele fapte. Căci precum atunci când este vinovat un poliţai, nu e vinovat tot neamul, tot astfel şi atunci când este vinovat un preot, nu e vinovată Biserica. Însă cei ce se smintesc, dar au intenţie bună, înţeleg atunci când le explici. Aceştia au şi circumstanţe atenuante, pentru că se poate să nu fi fost ajutaţi şi să nu ştie unele lucruri.

- Părinte, de ce nu ia nimeni poziţie faţă de atâtea sminteli ce se fac în Biserică?

- În chestiunile bisericeşti rezolvarea unor cazuri nu se face prin a lua poziţie. Unul poate suporta o stare de lucruri făcând răbdare până când Dumnezeu va arăta ce trebuie să facă. Altceva este să suporte cineva o stare de lucruri şi altceva s-o admită, atunci când nu trebuie. Apoi, în astfel de cazuri, orice are cineva de spus, s-o spună cu respect, cu bărbăţie; nu să judece, să dea publicităţii. Să o spună cu durere, din dragoste, numai persoanei respective la care se referă chestiunea, ca să ia aminte la unele lucruri. Nu este sincer şi cinstit cel ce spune faţă de alţii adevărul despre o persoană, nici cel ce îl dă publicităţii, ci cel ce are dragoste şi viaţă cu adevărat creştinească şi vorbeşte cu discernământ, spunând cele ce trebuie la vremea cuvenită.

Cei ce mustră fără discernământ, au întunecare duhovnicească şi răutate şi îi văd pe oameni, din păcate, ca pe nişte buturugi. Şi deşi îi cioplesc fără milă şi oamenii suferă, aceştia se bucură de fasonarea ce le-o fac. Numai omului care îl are pe diavol drept căpetenie i se îngăduie să teatralizeze pe oameni în fața lumii, să le spună trecutul lor (desigur, al celor asupra cărora are drepturi diavolul), ca să zguduie astfel sufletele slabe. Duhul necurat, fireşte, nu scoate la iveală virtuţile oamenilor, ci slăbiciunile lor. Însă oamenii eliberaţi de patimi îndreaptă răul cu bunătate, fiindcă nu au răutate în ei. Dacă vreodată văd puţină necurăţie care nu se poate îndepărta, o acoperă cu vreo piatră, ca să nu se îngreţoşeze cel ce se va întâmpla s-o vadă. În timp ce aceia care scurmă gunoaiele seamănă cu găinile...

Acum (S-a spus în 1974) diavolul face multe mâzgăleli şi încurcă mult lucrurile, dar în cele din urmă îşi va sparge capul. Drepţii vor străluci după ani de zile. Chiar şi puţină virtute să aibă, vor fi descoperiţi lumii şi ea se va îndrepta spre aceştia pentru că va stăpâni mult întuneric peste tot. Cei care astăzi fac sminteli, de vor trăi atunci, se vor ruşina.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 334-335)

De la același autor

Ultimele din categorie