Frați și părinți, adeseori fericindu-vă viața, fac aceasta nu ca să vă lingușesc, ci vorbesc după adevăr, nu fiindcă vreau să-i deplâng pe cei ce trăiesc în lume, ci fiindcă doresc să vă fac pe voi și mai râvnitori. Fiindcă și astăzi știți ce fel sunt cele săvârșite în lume, ospețe și beții, bâlciuri, băuturi, strigăte și dănțuiri și toate celelalte câte sunt rezultatele lucrărilor celui rău, a căror osândă este dreaptă, precum este scris. Dar petrecerea noastră nu este astfel. Dar cum? Ziua și noaptea Îl lăudăm pe Domnul, după povățuirea predată nouă de sfinții părinții noștri. Psalmodia urmează psalmodiei, lectura urmează lecturii, rugăciunea, rugăciunii. În minte, atenția la gânduri, în inimă, meditarea dumnezeieștilor cuvinte, liniște potrivită, vorbire folositoare. Slujim unii altora, ne răbdăm unii pe alții, toate sunt rânduite cu cumpătare și măsură, chiar dacă trebuie să fim mângâiați și trupește în sărbătoare, nici acest lucru nu se face nepotrivit. Ascultă ce zice Domnul către Iuda: Ceea ce faci, fă mai curând. Dar aceasta nimeni dintre cei ce ședeau la masă nu a înțeles pentru ce i-a spus aceasta. Căci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Iisus: Cumpără cele de care avem trebuință la sărbătoare sau să dea ceva săracilor. Vezi că se îngrijeau și de sărbătoare, și de săraci? Ceea ce și noi, smeriții, cum vedeți, încercăm să împlinim. Dar binecuvântat este Dumnezeu, care ne-a învrednicit pe noi să ne asumăm această viață, Nu din faptele cele întru dreptate săvârșite de noi, căci nu am făcut ceva bun pe pământ, ci din mila Lui este darul și chemarea.

Pentru aceea, fiecare dintre noi este dator să spună pururea cu inimă zdrobită: Cine sunt eu, Doamne, Doamne al meu, și ce este casa tatălui meu că m-ai iubit? Și astfel sunt cele ale noastre. Rar se pot afla în lume unele ca acestea. Fiindcă ziua și noaptea trec în grija veacului acestuia, în iubirea bogăției, în celelalte griji, încât nici nu mai poate omul respira. Se nenorocesc unul pe altul, se lovesc unul pe altul. Adulter și hoție și blestem și minciună s-au vărsat pe pământ, ca să spunem cuvântul prorocesc, și toate celelate pe care nu este ușor să le înșir. Amintind toate acestea, Fericitul Gură de Aur a ajuns să spună: „Abia dacă o mică parte din lume se mântuie”. Și cuvântul este înfricoșător, mai ales că este adevărat. Pentru aceasta, cel ce are cu adevărat simțire trebuie să plângă și să se mâhnească la o astfel de sentință. Oare nu suntem una, fraților, nu depindem toți unii de alții? Nu suntem toți dintr-un sânge? Nu din aceeași țărână? Oare dacă vede cineva și un dobitoc care cade în prăpastie, nu îi este milă? Cu cât mai mult în cazul fraților și al celor de o credință! De aceea Fericitul Apostol plângea pe dușmanii Crucii lui Hristos, rugându-se cu neîncetată durere a inimii. De aceea prorocul Ieremia îl plângea pe Israel și a lăsat multe și felurite plângeri în Scriptură. Pentru aceea și marele Moise a strigat către Dumnezeu Dacă vrei să le ierți lor păcatul, iartă-l. Dacă nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta. Și fiecare dintre sfinți, având aceeași compătimire, se ruga pentru ceilalți. Așadar, și noi, dacă dorim să umblăm pe urmele lor, să nu avem în vedere numai cele ale mântuirii noastre, ci să ne rugăm și pentru lume, miluind și îndurându-ne de cei ce trăiesc în viață stricată, de cei întăriți în erezii, de cei împotmoliți în înșelare, de cei întunecați din neamuri, simplu, de toți oamenii, precum ni s-a poruncit nouă de către Apostol: să facem rugăciuni și cereri. Astfel mai înaintea altora, pe noi înșine ne vom folosi, străpungându-ne inima și curățindu-ne de deprinderea pătimașă, de care sloboziți fiind, să fim învredniciți să dobândim viața veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici. Cateheza 52, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)