Care este lucrul cel mai greu pentru un creştin?

 

Cel mai greu pentru un creştin este rugăciunea neîntreruptă. 

Dintre toate lucrurile, cel mai greu pentru un creştin este rugăciunea neîntreruptă. De-abia voieşte omul să se roage, şi vrăjmaşii lui, demonii, se luptă să-l împiedice pentru că ştiu bine că nimic nu se împotriveşte într-atâta fărădelegilor lor, cât rugăciunea. De orice altă lucrare duhovnicească s-ar apuca omul, găseşte după anumite strădanii mângâiere şi odihnă. Prin rugăciune, însă, nu se întâmplă la fel. Desigur, omul simte puţin câte puţin dulceaţa ei, dar se va lupta până la ultima suflare, stăruitor, cu priveghere continuă împotriva acediei, visării şi răcelii inimii. Pentru ca să nu se răcească zelul rugător, credinciosul va trebui să aibă neîntrerupt atenţia îndreptată către sine, să cugete la înfricoşătoarea zi a Judecăţii şi să zică: „Vai de mine, păcătosul, cum mă voi arăta înaintea Judecăţii lui Hristos? Şi ce răspuns voi da?”.

(Avva Eustratie GolovanskiCaută şi vei afla – Răspunsuri la întrebările creştinilor, Editura Cartea Ortodoxă, 2009, p. 22)

Citește alte articole despre: om, luptă, vrăjmaș, rugăciune, inimă, judecată, Hrisos, demon, mângâiere, odihnă

De la același autor

Ultimele din categorie