Începutul mântuirii noastre este nașterea Pururea Fecioarei Maria

Cuvinte duhovnicești

Începutul mântuirii noastre este nașterea Pururea Fecioarei Maria

    • Începutul mântuirii noastre este nașterea Pururea Fecioarei Maria
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dreptul rugându-se dumnezeieștii bunăvoințe, primește ceea ce râvnea cu dor: „Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit pe ei”. Pentru aceea și pe el l-a auzit degrabă Atotmilostivul Domn, ca prin sămânța lui să se împlinească taina cea ascunsă și hotărâtă mai înainte de veacuri.

Începutul oricărui fruct este floarea, și aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este nașterea de Dumnezeu dăruită și de Dumnezeu aleasă a Preacuratei și Preanevinovatei Maria, Pururea Fecioara, și aceasta în chipul cel mai limpede. Pe care lăudând-o, o și prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea, s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima, cu somnul nemuririi, pentru ca asumându-și cele zece luni dintre acestea, să le binecuvânteze ciclic, prin nașterea ei și prin adormirea ei purtătoare de viață. […]

Părinții acestei prunce a lui Dumnezeu au fost Ioachim și Ana, din neamul Regelui David, din seminția Iudei, păzitori ai legii, care țineau cu strictețe dumnezeieștile porunci, foarte înstăriți, mai bogați încă în dumnezeiască virtute, dar săraci prin nenaștere de fii, din pricina legăturilor sterpiciunii fericitei Ana. Pentru aceea adeseori și ocară răbdau de la fiii lui Israel, și nu numai că nu le erau primite de preoți îndoitele daruri cele aduse înaintea lui Dumnezeu, ci adeseori erau și ocărâți fără stânjeneală, pentru faptul că nu aveau sămânță în Israel.

Pentru aceea și dreptul Ioachim, întristându-se foarte și despărțindu-se de toată tovărășia oamenilor, se retrage în pustie, întru care și postind 40 de zile în plâns și post, Îl roagă pe Domnul și zice: „Ia de la mine, Doamne, ocara nenașterii de prunci și defăimarea și binevoiește, Doamne, să mi se dea și mie sămânță, iar eu iarăși o voi da, Stăpâne, bunătății Tale”. Astfel, așadar, dreptul rugându-se dumnezeieștii bunăvoințe, primește ceea ce râvnea cu dor: „Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit pe ei”. Pentru aceea și pe el l-a auzit degrabă Atotmilostivul Domn, ca prin sămânța lui să se împlinească taina cea ascunsă și hotărâtă mai înainte de veacuri. Pentru aceea și un înger al Domnului, fiind trimis către Ioachim, zice lui că: A auzit Domnul rugăciunea ta și va zămisli Ana, femeia ta, și în toată lumea se va vesti sămânța ta”[…]

Și potrivit dumnezeiescului cuvânt, trei măsuri de făină, printr-un mic aluat, dospește toată frământătura. Așa și aici, prin aluatul acesta preacurat, plăsmuit de Dumnezeu, plăsmuind Plăsmuitorul frământătura, S-a amestecat și El Însuși, Preacuratul brutar, și luând o parte din aceasta, a lucrat în chip minunat întreaga noastră frământătură și compoziție. (Cf. Matei 13, 33; Luca 13, 21). Pentru aceea și zicea: „Eu sunt Pâinea cea Vie” (Ioan 6, 51) și „Eu sunt Pâinea Vieții, din care cel ce mănâncă nu va flămânzi” (Ioan 6, 35) și celelalte.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Omilii la Maica Domnuluitraducere de Laura Enache, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 23-25; 27)