O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi și mai mult, lumina va intra și tu poți distinge cele mai mici lucruri. Și dacă soarele va intra în interior, vei vedea și firicelele de praf ce zboară în aer. Te găsești într-­o cameră întunecată și dai din mâini pentru a împrăștia întunericul care, bineînțeles, nu dispare. Dacă deschizi fereastra și lumina intră înăuntru, întunericul dispare. Așa și cu lectura. Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților și scrierile Părinților sunt lumina care împrăștie întunericul din suflet. Așa este și cu sufletul care primește lumina Evangheliei: vede și păcatele lui cele mai mici.

Câștigul duhovnicesc nu rezultă din simpla lecturare a Evangheliei. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la acest subiect: „Omul cunoaște bine aparența lucrurilor și, dacă harul Duhului Sfânt nu-l cercetează, n-are niciun folos. El se aseamănă unei case: câtă vreme este închisă rămâne inutilă. Este nevoie de o cheie pentru a deschide. La fel cu inteligența omenească: dacă nu-i deschisă de har, omul n-are niciun folos de ea. Un profesor universitar îmi zicea că citind operele filozofice, le înțelege, dar citind Evanghelia, înțelege cuvintele, dar nu și sensul lor adânc”.

(IPS Andrei Andreicuț, Cuvintele bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 23)