„Ce este binele?” este foarte dificil să răspundem la o asemenea întrebare. „Binele” este o noţiune care variază în funcţie de obiceiuri, de diferitele culturi, de condiţiile de viaţă, de evoluţia comportamentului social şi până la urmă de la o persoană la alta. În realitate, pentru un creştin, a cărui credinţă nu este doar o carte de vizită, ci o regulă de viaţă, binele este tot ceea ce readuce la unirea cu Dumnezeu, la Viaţă şi pentru care singurul criteriu posibil rămâne învăţătura divină. Experienţa arată că Sfintele Scripturi aduc răspuns la majoritatea întrebărilor ce se pot pune, incluzând până şi pe cele legate de tehnici medicale avansate, cu condiţia, totuşi, de a le citi în duh sau de a simţi spiritul formulărilor, fără a căuta litera sau un răspuns gata făcut. Dificultatea rămâne de a respecta această exigenţă, fără a încerca să justificăm o anume formă de lenevire duhovnicească prin interpretări personale care ajung să fie mai mult sau mai puţin eronate: „Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele...” (Psalmul 140, 4).

(Dominique Beaufils, „Credința ta te-a mântuit” - o viziune ortodoxă asupra bolii și a morții, Doxologia, Iași, 2010, p. 216)