Ce este rău în a merge la discotecă?

Cuvinte duhovnicești

Ce este rău în a merge la discotecă?

    • Ce este rău în a merge la discotecă?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Răul vine din multe părţi la discotecă, în primul rând, nu există lumină şi viaţa noastră trebuie să se petreacă în lumină...

Răul vine din multe părţi la discotecă, în primul rând, nu există lumină şi viaţa noastră trebuie să se petreacă în lumină, în al doilea rând, acolo se dansează pe o muzică satanică, în majoritatea cazurilor. Adică pe acea muzică în limba engleză, textul înţeles sau nefiind înţeles, uneori cu afirmaţii dure la adresa raiului, iadului, Hristos şi celelalte. Asta ştim, dacă nu în cuvinte, în muzică este compusă ca atare. După aceea acolo se întâmplă lucruri rele. Putem să mergem să vedem şi arătăm ceea ce este rău. Fetele se dezbracă, băieţii fumează şi altele şi mai grave. Am fost eu şi am văzut. Este foarte complicat, peste aşteptări, adică există acolo foarte multe forme de a pescui sufletele, diavolul a inventat foarte multe. De aceea am zis că noi preoţii suntem vinovaţi, noi preoţii nu mai inventăm aproape nimic, noi trebuie să inventăm noi metode de a atrage oamenii, tinerii, iar dacă nu le inventăm, rămânem noi şi credincioşii de acum. Un preot nu poate să facă mare lucru fără o echipă de credincioşi. Ori echipa suntem noi care ne înţelegem să mergem la Liturghie. (...)

Este bine să mergi la bal sau este ca la discotecă?

Nu este chiar ca la discotecă, dar este aproape pe acolo. Fiecare ascultă muzica nivelului său de dezvoltare duhovnicească. Unii ascultă muzică clasică, alţii bizantină, iar alţii nu ascultă niciun fel de muzică. Aceştia au trecut de orice nivel de muzică. Nu mai au nevoie de ea.

Aţi vorbit de muzica clasică, o consideraţi o muzică inferioară? Nu este bine să ascultăm muzică clasică?

Nu pot să fac aprecieri că este inferioară /superioară, totul este să ajungem la nivelul la care trebuie să ajungem, nu îmi stă în putere să spun asta nu este bună, asta este bună. Nu îi putem condamna pe cei ce o ascultă, totul este să nu coboare de la acest nivel, ci să urce, să treacă de nevoia de a mai asculta muzică.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 79-81)