Ce înseamnă: „Nu iubiți lumea, nici cele ale lumii”?
Această poruncă se referă, copile, la multe lucruri. Prima pe care vrea să o rezolve este să-l întoarcă pe om de la așa-zisa dragoste pe care o are față de lume, căci omul, precum am amintit, zice că iubește lumea. Iubirea lui este boală, este mincinoasă.
Ortodoxia ne învață că Dumnezeu nu a creat omul cu plăceri. De vreme ce nu exista în omul primordial plăcere și durere, exista totuși o oarecare putere mentală către plăcere prin care omul putea să se desfete de Dumnezeu, dar a făcut abuz de această firească plăcere. Dorul minții cel firesc către Dumnezeu, omul l-a întors către simțuri.
– Iată deci, de ce este corect ceea ce mi-ați zis mai devreme. Ce frază emoționantă a Scripturii: Nu iubiți lumea, nici cele ale lumii.
– Această poruncă se referă, copile, la multe lucruri. Prima pe care vrea să o rezolve este să-l întoarcă pe om de la așa-zisa dragoste pe care o are față de lume, căci omul, precum am amintit, zice că iubește lumea. Iubirea lui este boală, este mincinoasă. Iată de ce spune Sfânta Scriptură: Nu iubiți lumea, căci aceasta pe care voi, oamenii cei lumești, o numiți dragoste e orice altceva, numai dragoste nu e. În dicționarul omenesc, cuvântul „dragoste” înseamnă „vreau să am”, „vreau să dobândesc”, „vreau să mă mulțumesc cu”, „vreau să mă desfăt”, „vreau să îmi ofer plăceri”, „să mă asigur”, „să mă satisfac”. Nu iubiți lumea înseamnă nu dobândiți lumea, nu faceți abuz de lume, nu întoarceți lumea de-a-ndoaselea. Nu aveți o dragoste mincinoasă, pătimașă, urâcioasă și o legătură asemănătoare cu lumea. Nu aveți dragoste egoistă față de lume, nestăpânită și păcătoasă în legătură cu frumusețea și plăcerea lumii. Nu aveți o dragoste mincinoasă și împătimită față de lume, căci această dragoste falsă coboară valoarea lumii, chinuiește lumea și o distruge.
(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, Traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, p. 79)