Vorbiți-ne, vă rugăm, despre icoane și despre rolul lor în Biserica Ortodoxă.

Eu sunt într-o biserică plină cu icoane. Nu există Ortodoxie fără icoane și nu există Ortodoxie fără cultul icoanelor. Cineva ar putea zice că icoanele sunt doar niște imagini care creează o atmosferă. Este adevărat acest lucru, însă icoanele nu reprezintă numai atât. Icoana este o prezență harică, o prezență a acelor înfățișări pe icoană: ea ne pune în legătură cu persoana care este în icoană. De aceea, în Ortodoxie există o cinstire a icoanelor în legătură cu cinstirea persoanelor de pe icoane.

La slujbă noi zicem, în fața icoanei Domnului Hristos: „Prea Curatului Tău chip (vorbim cu Domnul Iisus, nu cu chipul) ne închinăm, Bunule (Bunul fiind Domnul Hristos), cerând iertarea greșelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să mântuiești din robia vrăjmașului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulțumire strigăm Ție: Toate le-ai umplut de bucurie,  Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea”.

Aceasta este o alcătuire care pune în evidență chipul Domnului Hristos, în legătură cu Domnul Hristos. Aceasta este concepția ortodoxă. Deci, eu mă apropii de icoana Mântuitorului, sărut icoana Mântuitorului ca și când aș săruta pe Domnul Hristos Însuși, și aceasta o primește Domnul Hristos ca o cinstire din partea mea, a credinciosului ortodox.

La fel se întâmplă și cu icoana Maicii Domnului, la fel și cu icoanele sfinților lui Dumnezeu. Numai că icoana are valoare numai pentru cine o vede. Cei ce nu văd icoana știu doar că ea este un obiect sfințit, că este pusă acolo spre sfințire, și o cinstesc fără a avea însă impresia pe care o are cel ce vede icoana.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Puncte cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 36)