Amintirile fericite – izvor de putere și de consolare

S-ar crede că ne rămân în memorie clipele de bucurie intensă, ori cele legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie.

Clipele de fericire a căror prezenţă o păstrăm vie sunt supuse unei selecţiuni care ne scapă cu totul şi foloseşte criterii ciudate. S-ar crede că ne rămân cele de bucurie intensă, ori legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie.

Mie, spre pildă, ca izvor nesecat al senzaţiei de fericire inefabilă, îmi rămân imaginile plimbărilor pe care le făceam cu mama, pe jos, până la şosea, după sfârşitul iernii. Trotuarele din nou curate. Aerul iute, cerul îndeobşte albastru. La începutul după-amiezii, lume puţină. Mergem departe, ne înapoiem niţel obosiţi, luând-o pe Calea Victoriei. Oprire la cofetăria Nestor: o prăjitură compactă, un pahar de apă rece, sorbit.

De ce atâta senin?

În zilele de sete, în zilele de zăduf, în zilele de ger, la puşcărie, din amintirea clipelor acelora banale îmi scoteam – ca dintr-o fântână fermecată – puteri şi consolări. Şi mai ales puterea de a mă concentra ca să mă rog.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 399)

De la același autor

Ultimele din categorie