Convorbire cu un diavol
„Încetează odată sălbaticule de a mai tulbura făptura lui Dumnezeu! Ce câștig ai tu, ticălosule, dacă pierzi, ceea ce să nu fie, sufletul lui?”
Odată, Cuviosul Nifon mergea pe drum. Puțin mai înaintea lui era un călător, care era temător de Dumnezeu. Atunci Nifon vede un diavol negru zburând în jurul acelui om și semănându-i gânduri murdare. Acela însă avea mintea luminată și nu primea gândurile orbește, fără cercetare. De aceea, adeseori se întorcea și scuipa pe diavol, ocărându-l. Sfântul văzând diavolul că necăjește pe om, i-a aruncat o privire mânioasă, zicându-i:
– Încetează odată, sălbaticule și stricatule, de a mai tulbura făptura lui Dumnezeu! Ce câștig ai tu, ticălosule, dacă pierzi, ceea ce să nu fie, sufletul lui?
– Îți voi spune îndată, i-a răspuns diavolul: Desigur, n-am niciun folos, dar, chiar fără să vreau sunt silit să-i dau război. Vezi, avem și noi șefi peste capetele noastre, care ne dau porunci și ne supraveghează ca nu cumva să slăbim a război neamul creștinesc. Și vai de diavolul pe care mai-marii noștri îl găsesc lenevindu-se de la război. Îl bat și îl chinuiesc cumplit.
– Ticălosule, i-a zis sfântul, nu știi că te așteaptă focul pentru mizerabilele tale păcate? De ce nu te ascunzi undeva într-o gaură și să plângi pentru nesuferitul foc ce ți s-a pregătit?
Rușinat, diavolul s-a făcut nevăzut. În acel moment trecea prin piață un monah cu chip îngeresc. Din gura lui, cuviosul vedea ieșind flăcări care se înălțau până la cer. În urma lui mergea un înger ca un stâlp de foc și cu sabia ridicată îi păzea sufletul și trupul lui. Din când în când, îngerul se întorcea înapoi și, cu înfricoșată amenințare, izgonea pe diavolii care întindeau curse cuviosului monah. „Cu adevărat, minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, zise întru sine Sfântul Nifon văzând acea uimitoare priveliște. Dumnezeu dă îndrăzneală și putere robilor Săi și El însuși este puterea poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu!”
(Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004, p. 64)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro