Mântuitorul a spus să avem credinţă cât un grăunte de muştar, şi muştarul e cea mai mică dintre plante, şi atunci, dacă vom zice muntelui să se mute, se va muta şi se va arunca în mare. Adică credinţa mişca şi munţii din loc. Credinţa mişcă mai mult decât greutatea muntelui, mişcă inima. O credinţă puternică a fraţilor, a părinţilor, a copiilor, a preotului poate să mişte muntele cel viu al inimii necredincioase. Nimic nu se schimbă mai greu decât inima necredincioasă. Inima necredincioasă e invadată de scepticism, de răutate, de nepăsare, de disperare sau chiar de demoni şi e foarte greu să mişti o inimă ca aceasta.

De aceea spune proorocul că mai greu este să mişti o inimă bolnavă, decât un munte din locul său. Totuşi Dumnezeu ne dă putere, celor care avem milă de cei bolnavi sau de cei necredincioşi, ne dă putere să-i chemăm la credinţă prin cuvântul nostru. De aceea v-am spus de multe ori: nu vă sfiiţi să vorbiţi despre Dumnezeu, nu vă sfiiţi de adevărul credinţei, nu vă sfiiţi să vă închinaţi de câte ori treceţi pe lângă o biserică. Gestul vostru simplu de a vă închina în faţa bisericii mişcă inima, şi cineva poate se va întreba: „De ce îşi face omul acesta cruce când trece prin faţa bisericii?”. Noi în Cruce îl vedem pe Iisus Hristos, vedem mântuirea noastră, pentru că noi suntem mântuiţi prin Cruce.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, p. 63-64)