Mă lupt să mă lepăd de mine, să mă smeresc, să primesc umilinţa cu bucurie, ştiind că aceasta este virtutea cea mai mare, arma cea puternică cu care se poate birui orice vrăjmaş.

Cu pocăinţă atentă, de fiecare zi, am nădejde că sufletul meu se va transforma. Caut să-i ajut pe cei mai slabi ca mine iubindu-i, uitând de mine însămi. Iisuse, arată-mi lumina Ta, calea spre cer! Nimeni nu mă mai poate despărţi de dorinţa aceasta de a fi unită cu Tine prin curăţirea sufletului prin Trupul şi Sângele Tău cel scump pe care L-ai vărsat pentru păcatele mele. Voi ajuta pe aproapele meu cu conştiinţa că slujesc Dumnezeului din inima lui. (...)

Nu mai vreau să iasă din gura mea nimic ce ar putea supăra pe cineva. Cu atenţie, nu voi scoate un cuvânt şi păstrându-mi pacea sufletului în orice împrejurare, nu voi răspunde la nici un fel de provocare, şi astfel voi împlini voia Domnului.

(Jurnal duhovnicesc, Editura Bizantină, București, 1997, p. 143-144)