Rugăciunea trebuie făcută în limbajul cel mai direct. Mă gândesc la părintele Sofronie care ne vorbea de o persoană ce l-a întrebat: „Cum să mă rog lui Dumnezeu?“ Şi nu ştia părintele Sofronie, în zilele acelea, că persoana respectivă, o anglicană, căutase un răspuns potrivit la mai mulţi preoţi şi la mulţi duhovnici din Anglia şi din alte părţi, dar toţi i-au spus lucruri generale de tipul: „Pagina 35, paragraful 4!“. Dar ea gândea în sufletul ei: „Dacă şi acest arhimandrit o să-mi spună acelaşi lucru, eu o să mă lepăd de toate ideile astea, de Dumnezeu şi de rugăciune, pentru totdeauna“.

Primul cuvânt al părintelui Sofronie către ea a fost: „Cu Dumnezeu nu-i nevoie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui.” Nu ştiu restul conversaţiei, dar persoana a găsit o rugăciune aşa de puternică, încât îşi punea capul pe pământ seara şi ceasuri întregi plângea de intensitatea rugăciunii. Poate aţi şi ghicit că persoana aceea n-a mai rămas anglicană. Este de mulţi ani convertită la ortodoxie.

Închei cu cuvântul Mântuitorului, pe care mi-l zic şi mie: „Du-te şi fă şi tu asemenea“.

(Celălalt Noica. Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, Ediție îngrijită de pr. Eugen Drăgoi și pr. Ninel Țugui, editura Anastasia, 2009, p. 78)