Cugetarea la moarte

Când ni se spune că trebuie să cu­getăm la moarte, nu ni se spune pentru a ne face să ne temem de viaţă; ci pentru a ne face să trăim cu toată intensitatea.

Timpul este amă­gitor. Când ni se spune că trebuie să cu­getăm la moarte, nu ni se spune pentru a ne face să ne temem de viaţă; ci pentru a ne face să trăim cu toată intensitatea pe care am putea-o avea doar dacă am fi conştienţi că fiecare clipă este singura clipă de care dispunem şi că fiecare mo­ment al vieţii noastre trebuie să fie desăvârşit. El nu trebuie să fie doar un pasaj, o trecere, ci o culme ca şi creasta unui val, nu o înfrângere, ci o izbândă. Când vorbesc de înfrângere sau de izbândă nu mă refer la un succes exterior sau la lipsa lui, ci mă gândesc la o împlinire lăuntri­că, la o creştere, la capacitatea de a fi în mod desăvârşit şi pe de-a-ntregul ceea ce suntem în momentul prezent.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina - Nera, 2010, p. 79) 

De la același autor

Ultimele din categorie