Cum se cuvine să împărțim dragostea noastră față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine?

Citim în „Mântuirea păcătoșilor” că trebuie să avem către noi înșine inimă de judecător, către aproapele inimă de mamă, iar către Dumnezeu inimă de fiu. Pe Dumnezeu suntem datori să-L iubim din toată inima noastră, din toată puterea și virtutea, fiind gata să ne dăm viața pentru El, așa cum au făcut sfinții mucenici, cuvioși și ierarhi, care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos și pentru Evanghelie.

Pe aproapele nostru să-l iubim „ca pe noi înșine”, adică așa cum ne iubim pe noi, cum ne îngrijim, ne hrănim, să ajutăm, tot așa se cuvine să iubim, să miluim, hrănim, să ajutăm și să îndrumăm pe calea mântuirii pe aproapele nostru. Iar pe noi înșine se cuvine să ne osândim permanent și să ne mustrăm pentru păcatele noastre, socotindu-ne mai păcătoși decât toți oamenii. Așa de vom face, așa de vom iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, iar pe noi, de ne vom judeca cu smerenie, ne vom mântui cu adevărat și vom fi primiți în Împărăția Cerurilor.

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 51)