Cum să ne rugăm neîncetat?

Cuvinte duhovnicești

Cum să ne rugăm neîncetat?

    • Cum să ne rugăm neîncetat?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm neîncetat. „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17). Iar Cuviosul Isaac Sirul spune: „Fără rugăciunea neîncetată noi nu ne putem apropia de Dumnezeu”.

Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm neîncetat. „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17). Iar Cuviosul Isaac Sirul spune: „Fără rugăciunea neîncetată noi nu ne putem apropia de Dumnezeu”. De aceea nu sunt de ajuns respectarea pravilelor acasă şi asistarea la slujbele bisericeşti. Ci, aşa cum spune Mântuitorul, trebuie să învăţăm să ne rugăm neîncetat. Însă cum?

Iată ce sfat ne dă episcopul Teofan Zăvorâtul: În timpul zilei să ne rugăm lui Dumnezeu cât mai des, cu cuvinte puţine, în funcţie de starea sufletească şi de lucrul pe care îl facem. De exemplu, la începutul unei activităţi spune: Binecuvântează, Doamne”, iar la sfârşitul ei: Slavă Ţie, Doamne”, şi nu numai cu gura, ci şi cu inima... Şi aşa, la orice lucru.

Sau repetă cât mai des: Doamne miluieşte”, „Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă”, „Îngere al lui Dumnezeu, apărătorul meu sfânt, ocroteşte-mă”, ori roagă-te cu alte cuvinte, dar cât mai des şi străduieşte-te ca ele să vină din adâncul inimii.

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 53)