„Despre pocăinţă. Cuvânt foarte folositor pentru aceia care o cinstesc (pe pocăinţă - n.n.) cu credinţă şi cu dragoste nefăţarnică, cu grijă şi cu cinstirea cuvenită.

Iată, suflete al meu, că şi în acest an, prin marea şi îndelunga răbdare şi prin darul cel mult al Celui ce ne-a creat, al iubitorului de oameni Dumnezeu şi Stăpânului tuturor, noi am ajuns la adăpostul liniştit şi mântuitor al perioadei sfinte şi ziditoare de suflet de patruzeci de zile când toţi - şi drepţii şi păcătoşii - cu mare sârguinţă iau asupra lor o nevoinţă sporită. Cei drepţi procedează aşa din două motive: în primul rând, ca virtutea dreptăţii şi a smeritei înţelepciuni dobândită de ei să devină mai puternică şi mai statornică, iar în al doilea rând, spre a se strădui ca la viaţa virtuoasă de dinainte să adauge şi alte virtuţi ca să se învrednicească să dobândească marea răsplată şi cununile cele luminoase. Iar cei asemenea nouă, păcătoşii şi ticăloşii, iau asupra lor această nevoinţă pentru ca, prin înfrânarea de tot felul, prin nevoinţa trupului şi plânsul duhovnicesc, să-L înduplece asupra lor pe Judecătorul Cel înfricoşător pe Care L-au mâniat prin toate fărădelegile făcute în decursul întregii lor vieţi blestemate şi să se învrednicească să petreacă timpul rămas în vieţuirea cinstită şi plăcută lui Dumnezeu şi în împlinirea poruncilor mântuitoare ale Stăpânului.”

(Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, p. 64)