Dacă plângem zilnic înaintea lui Dumnezeu, atunci suntem vrednici sa ne împărtășim în fiecare zi

Nici Împărtășania deasă, nici Împărtășania rară nu ne face bine-primiți înaintea lui Dumnezeu.

Consideraţi că spovedania este necesară înaintea fiecărei împărtăşanii? Cât de des recomandaţi Sfânta împărtăşanie? În afara posturilor mari, e condiţionată de alte zile de post în afara celor rânduite?

Dacă duhovnicul este dornic să ne primească spovedania nu ne strică să ne mărturisim păcatele în fiecare zi, dar trebuie să știm cum să o facem. Cel care petrece tot timpul în rugăciune îşi vede viaţa precum o linie dreaptă şi atunci când doarme şi când e treaz. Şi dacă o pietricică apare pe drumul lui, cu o singură mişcare imediat o înlătură şi îşi continuă drumul drept. Cei care se roagă neîncetat se roagă cu un singur gând, vorbesc cu un singur gând şi se spovedesc cu un singur gând. Şi atunci spovedania zilnică le este de mare folos. I-am spus odată Părintelui Sofronie: „De ce nu practicăm şi noi spovedania zilnică?” Şi mi-a răspuns: „Niciodată nu am avut destul timp pentru aceasta. Am fost atât de prins cu cele necesare supravieţuirii mănăstirii, încât nu am putut să le ofer oamenilor posibilitatea de a se spovedi zilnic”. Dar monahii şi monahiile, dacă vor să se spovedească zilnic, trebuie să ştie cum să o facă. Trebuie să se adune într-un singur gând şi să spovedească un singur gând, într-un minut. Atunci spovedania zilnică este foarte folositore pentru ucenic şi posibilă din punct de vedere practic pentru duhovnic. În afară de primele două, trei spovedanii, când trebuie să dăm oamenilor tot timpul de care au nevoie, dacă spovedania continuă să ceară prea mult timp, ea devine, cum ar spune francezul, un traitement psychique (un tratament psihologic) şi nu o spovedanie în Duh. Aşa că trebuie să fim concişi. Problema nu este cât de deasă sau cât de rară trebuie să fie spovedania; ea trebuie să fie potrivit nevoilor fiecăruia.

A doua parte a acestei mari şi generale întrebări se referea la împărtăşania deasă sau rară. Nici împărtăşania deasă, nici împărtăşania rară nu ne face bine-primiţi înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spune lucrul acesta cu alte cuvinte: „dacă plângem zilnic în pocăinţa noastră înaintea lui Dumnezeu, atunci suntem vrednici să ne împărtăşim în fiecare zi. Dar dacă nu plângem înaintea lui Dumnezeu în fiecare zi, atunci chiar dacă ne împărtăşim numai de Paşti, o facem cu nevrednicie”. Criteriul sfântului este mult mai înalt decât logica noastră omenească. Desigur, dacă cineva trăieşte în chipul pe care îl sugerează sfântul prin cuvintele acestea, deasa împărtăşanie nu face decât să adauge foc peste focul pocăinţei lui. Atunci împărtăşania deasă devine cu adevărat viaţa noastră. Dacă primim pâinea vieţii care s-a pogorât din cer (cf. Ioan 6, 33) cu o inimă înfrântă si îndurerată, atunci vom fi cu adevărat mângâiaţi. Vom fi precum zice psalmistul, asemenea celor care petrecuseră în templu în prezenţa lui Dumnezeu şi ieşeau cântând, beţi de mângâierea cea dumnezeiască. Într-un fel asemănător, Sfântul Pavel ne spune că nici celibatul, nici căsătoria nu ne aduc înaintea lui Dumnezeu, ci ceea ce ne face vrednici înaintea lui Dumnezeu este plinirea poruncilor (cf. 1 Cor. 7, 19). Principiul acesta se aplică în toate.

A posti după cum e rânduit de Biserică nu înseamnă doar o schimbare în dieta noastră. Noi postim din ascultare faţă de Biserică şi aceasta ne păstrează în legătură de unire cu întreaga Biserică, care face acelaşi lucru în tot locul stăpânirii lui Dumnezeu. Dacă nu postim, rupem părtăşia noastră cu Trupul lui Hristos, Biserica. Vedem că este necesar pentru noi să postim posturile rânduite de Biserică. Iar a posti sau nu înainte de Sfânta împărtăşanie cred că este un lucru relativ, care poate fi convenit cu duhovnicul spre folos sufletesc.

(Arhim. Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, p. 45)

Ultimele din categorie