Dacă vrei să fii robul lui Hristos, primește ce a îndurat El
Dacă vrei să fii robul lui Hristos, trebuie să primeşti şi tu tot ceea ce a răbdat El pentru noi, adică dispreţuiri, ocări, înjosiri, chiar şi scuipări şi bătăi. Dacă rabzi toate acestea, atunci ridici şi tu o mică cruce şi-L urmezi pe Hristos. Nimeni nu dobândeşte mântuire şi sporire cu desfătare, cu cinstiri deşarte şi cu politeţe.
Părintele Efrem se deznădăjduise atât de mult din pricina stării generale de nepăsare, încât nu aştepta prea multe lucruri de la Stareţul Iosif.
Stareţul Iosif avea o reţinere în a vorbi cu părintele Efrem, deoarece el însuşi cunoştea foarte bine nepăsarea ce domnea în jurul său. Dar de vreme ce totuşi îl chemase, l-a trimis pe părintele Atanasie să-l strige. Şi astfel, părintele Efrem începu să-i spună Stareţului cu mâhnire:
– Văd că toţi monahii se ocupă numai cu rucodelia şi nu găseşti un om căruia să-i spui gândul tău şi de la care să auzi un cuvânt duhovnicesc. Oare călugărie este această viaţă pe care o trăim noi? Muncă de dimineaţa până seara, iar pe deasupra ocări înjositoare şi să nu auzi un cuvânt dulce?! Unde este virtutea? Unde este dragostea? Unde rugăciunea?
– Fiul meu, ia aminte, acesta este stareţul tău. Pe acesta ţi l-a descoperit Dumnezeu. Nici să pleci nu poţi, dar nici să-l judeci.
– Bine, dar asta este purtare de stareţ? De ce să nu plec să-mi caut un stareţ mai duhovnicesc?
– Ascultă, fiul meu, ştii că ai făgăduit să te lepezi de lume, iar acum pe de altă parte cauţi cinstiri şi linguşiri? Ei, află că te-ai înşelat! Dacă vrei să fii robul lui Hristos, trebuie să primeşti şi tu tot ceea ce a răbdat El pentru noi, adică dispreţuiri, ocări, înjosiri, chiar şi scuipări şi bătăi. Dacă rabzi toate acestea, atunci ridici şi tu o mică cruce şi-L urmezi pe Hristos. Nimeni nu dobândeşte mântuire şi sporire cu desfătare, cu cinstiri deşarte şi cu politeţe.
(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 168-169)