De ce desfrânarea îl îndepărtează atât de mult pe om de Dumnezeu?

Persoana desfrânată are întotdeauna timp să conștientizeze gravitatea faptelor sale. Desfrâul este înfiorător prin conștientizarea păcatului înfăptuit.

Ne este foarte greu să ne rugăm pentru persoanele care au căzut în păcatul desfrânării. Renunțarea la Hristos și păcatul desfrânării înalță un zid între om și Dumnezeu, prin care ne este foarte greu să înălțăm rugăciuni pentru rude și pentru aproapele și chiar pentru preoți. Așa cum renunțarea la Fiul Omului duce la părăsirea Bisericii, la fel spunem și despre desfrânare, mai ales dacă după săvârșirea lui nu urmează căința și smerenia. Aceasta duce la pierderea credinței. Cunoaștem astfel de cazuri și după exemplul mirenilor, dar și după cel al preoților, care după ce au păcătuit erau caterisiți (Regula 25 a Sfinților Apostoli și Regula 3 a Sfântului Vasile cel Mare) și deveneau atei. Îi recunoaștem după felul cum îi privesc pe oameni.

Numai smerenia și căința adâncă îi pot întoarce înapoi la Hristos și pe desfrânați la Dumnezeu, așa cum s-a întors Apostolul Petru după ce s-a dezis de Hristos și care, „ieșind afară, a plâns cu amar” (Matei 26, 75). Lepădarea de Dumnezeu poate fi impulsivă, ca în cazul Apostolului Petru. Cât privește desfrânarea, pentru ca ea să fie „perfectă”, e nevoie de timp, de un anumit calcul. Ea nu poate fi considerată un păcat săvârșit din neștiință, ca mânia. Acest păcat este întotdeauna făcut cu bună știință.

Chiar și o crimă poate fi săvârșită din greșeală. Însă persoana desfrânată are întotdeauna timp să conștientizeze gravitatea faptelor sale și să se întrebe: „De fapt, ce vreau eu să fac?”, lepădându-se de păcat numai cu trupul, dar nu și cu inima. Desfrâul este înfiorător prin conștientizarea păcatului înfăptuit.

Un bărbat desfrânat este mai rău decât o femeie desfrânată, la fel cum spunem că o bețivă este mai rea decât un bețiv, pentru că femeia care suferă de patima beției practic nu mai poate fi lecuită. Bărbatul desfrânat este respingător și pentru faptul că el, conștient și inconștient, se crede nevinovat. „Datoria noastră este să nu naștem copii, ci să ne distrăm și apoi să fugim”, acesta este unul dintre principiile vulgare, foarte răspândit în armată. Femeia, dar mai ales tânăra este întotdeauna supusă riscului. Așa cum arată experiența războiului, desfrânații se cred grozavi, dar atunci când vine vorba să-și apare țara se dovedesc a fi cei mai mari lași.

Cunoaștem cazuri de femei desfrânate care s-au pocăit și care au devenit sfinte. Așa este exemplul Sfintei Maria Egipteanca. Iisus le-a spus bătrânilor și preoților iudei: „Adevărat vă spun vouă, că vameșii și desfrânatele vor intra înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu”. El nu a spus desfrânații.

Nu cunoaștem niciun bărbat care fiind desfrânat s-ar fi căit de păcatul acesta și ar fi devenit sfânt; printre ei nu am întâlnit nicio Marie Egipteanca.

(Pr. Prof. Gleb KaledaBiserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, pp. 214-215)

De la același autor

Ultimele din categorie