De ce Dumnezeu acceptă sau îngăduie răul?

Cuvinte duhovnicești

De ce Dumnezeu acceptă sau îngăduie răul?

    • De ce Dumnezeu acceptă sau îngăduie răul?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

„Izvoarele şi pricinile întregii răutăţi”... trei dintre ele: neştiinţa, iubirea trupească de sine şi ura.

La întrebarea de ce Dumnezeu acceptă sau îngăduie răul?, răspunsul general este acela că prin aceasta vrea să facem fiecare exerciţiul libertăţii noastre, să facă posibilă funcţionarea libertăţii cu care ne-a înzestrat prin creaţie şi, prin aceasta, în funcţie de atitudinea noastră: de ură şi lepădare de rău sau de aruncare cu toată fiinţa în braţele şi cursele răului, să ne luăm răsplata sau pedeapsa. Răul, în numeroasele sale manifestări, între care: suferinţa, bolile şi, în final, moartea, constituie un exerciţiu al libertăţii şi un examen moral pentru om.  În această calitate, răul îl demonstrează pe Dumnezeu a fi adevăratul cârmuitor spre bine şi desăvârşire a lumii şi constituie o încercare, un mijloc de expiere, sacrificiu, condiţia meritului şi consecinţa libertăţii, imboldul progresului şi condiţia mântuirii.

Aşadar, originea reală a răului nu este Dumnezeu, nici diavolii, nici lumea, deşi Părinţii duhovniceşti ne recomandă să avem discernământ în raport cu acestea, ci omul, voinţa sa proprie, alegerea lipsită de dreapta socotinţă sau deosebire. Sfântul Maxim Mărturisitorul, vorbind despre „izvoarele şi pricinile întregii răutăţi”, notează trei dintre ele: neştiinţa, iubirea trupească de sine şi ura. De acestea se foloseşte diavolul pentru a abate puterile sufleteşti către o rea întrebuinţare.

Din această perspectivă, responsabilitatea morală îi revine omului, căci este o învăţătură tradiţională şi realistă a spiritualităţii ortodoxe aceea că pricinuitorul mântuirii sau desăvârşirii noastre este Dumnezeu, în timp ce al căderii şi osândirii noastre este voia noastră proprie, liberă, sau, cum spune Petru Damaschinul, „cel ce lucrează binele trebuie să-I mulţumească lui Dumnezeu, ca Celui ce ne-a dăruit toate după existenţă. Iar cel ce alege şi face cele potrivnice, să se învinovăţească numai pe sine, pentru că nimeni nu-l poate trage cu sila, odată ce Dumnezeu l-a făcut liber”.

(Război în “văzduhul inimii” - Cuvinte ale Părinților filocalici despre„ războiul nevăzut”, Editura Credința strămoșească, p. 20-21)

Citește despre: