Pronia este grija pe care o are Dumnezeu de existențe. Și iarăși: Pronia este voința lui Dumnezeu, în virtutea căreia toate existențele primesc conducerea potrivită. [...]

Iar că Dumnezeu poartă de grijă și că poartă bine de grijă, oricine o va putea vedea în chipul cel mai drept din următoarea argumentare. Singur Dumnezeu este prin fire bun și înțelept. Așadar pentru că este bun, poartă de grijă, căci cel care nu poartă de grijă nu este bun. Apoi, pentru că Dumnezeu este înțelept, poartă de grijă de existențe în chipul cel mai bun.

Unele din acelea care sunt de domeniul proniei sunt prin bunăvoință, altele prin îngăduință. Prin bunăvoință, acelea care fără discuție sunt bune. Iar prin îngăduință, în diferite moduri, căci de multe ori îngăduie ca dreptul să cadă în nenorociri spre a arăta altora virtutea ascunsă în el, după cum este cazul lui Iov (Iov 1, 12-22).

(Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, București, 1993, pp. 89-90)