De ce nu a intervenit Dumnezeu ca să împiedice neascultarea lui Adam și a Evei?

„Nu este virtute ceea ce se face cu de-a sila!” Da, cu de-a sila și cu constrângere o faptă nu poate fi considerată virtuoasă. Pentru că aceasta ar însemna intervenția lui Dumnezeu, să oprească hotărârea deja luată a omului de a purcede la punerea în aplicare a sfatului viclean. Virtutea se arată atunci când omul Îl ascultă pe Dumnezeu de voie, și nu ca urmare a unei constrângeri. Se poate considera ceva virtute, când alții te constrâng să o faci, în timp ce tu nu o vrei și nu o crezi?

Este o întrebare foarte îndreptățită. Dumnezeu, ca Unul Care este pretutindeni, nu era absent din toată scena cursei și căderii și morții care au venit asupra (n.r. – lui Adam și a Evei). Prin urmare, de ce nu a intervenit, astfel încât să împiedice și să oprească această abatere omenească? Mulți spun în privința acestei teme că sunt necunoscute voile lui Dumnezeu. Acest lucru este adevărat. Dar în privința acestui subiect, Sfinții Părinți identifică și exprimă trei motive fundamentale ale neintervenției lui Dumnezeu ca să împiedice căderea.

a) Din pricina creației omului

Primul motiv este însăși creația omului. Pentru ca omul să fie superior și să împărățească peste toată creația, cum s-a spus anterior, primește ca zestre de la Dumnezeu după chipul. Darul acesta se exprimă prin raționalitatea și libertatea omului. Astfel, Dumnezeu, avertizându-i pe cei întâi zidiți de pericolul căderii lor, se aștepta ca Adam și Eva să folosească și să lucreze aceste două însușiri. Era, spune Sfântul Grigorie Teologul, porunca dată lui Adam și Evei și avertismentul lui Dumnezeu să fie atenți „materie pentru libertate”[1]. Adică era un prilej potrivit pentru a pune în funcțiune raționalitatea și libertatea omului. Fiindcă și dacă Dumnezeu ar fi intervenit să le interzică săvârșirea păcatului, Adam ar fi putut să-I opună refuzul lui de a primi sfatul sau intervenția Lui. Și fără îndoială ar fi făcut aceasta cel întâi zidit, să „interzică” adică lui Dumnezeu să-l împiedice, fiindcă era liber, dar mai mult ca sigur Adam era convins că sfatul lui satana era absolut drept și că „frica” lui Dumnezeu de a-l vedea pe om dumnezeu egal Lui era pricina interdicției mâncării din rodul pomului cunoștinței binelui și răului[2].

b) Pentru că Dumnezeu S-ar fi contrazis cu Sine și ar fi tăgăduit după chipul

Există însă și un al doilea motiv, potrivit Sfinților Părinții, al neintervenției lui Dumnezeu de a împiedica mâncarea din pom. Și acesta are, în principiu, legătură cu Dumnezeu Însuși, Care nu desființează lucrul Lui cel înțelept. De vreme ce a dăruit persoanei umane darurile după chipul, raționalitatea și libertatea, Dumnezeu rămâne la acestea. Poate că intervenția Lui ca să împiedice hotărârea omului de a accepta sfatul viclean al diavolului, l-ar fi adus pe Însuși Dumnezeu în contradicție cu El Însuși. Mai simplu, aceasta se tâlcuiește după cum urmează: „Te-am făcut liber, dar Eu Cel dintâi nu te las liber. Ți l-am dat, dar în același timp te și lipsesc de darul raționalității și al libertății”. Această intervenție a lui Dumnezeu o tâlcuiesc Părinții, în afară de faptul că L-ar prezenta pe Dumnezeu contrazicându-Se cu El Însuși, în același timp ar fi făcut nefolositoare aceste daruri, după chipul, raționalitatea și libertatea, cu consecința că omului i-ar fi fost cu neputință să se mai îndrepte spre asemănarea cu Dumnezeu.

c) Fiindcă nu este virtute ceea ce se face cu de-a sila

Dar mai este și un al treilea motiv principal și potrivit pentru neintervenția lui Dumnezeu în hotărârea omului de a urma liber alegerea lui. Și acest motiv spun Părinții, în primul rând Grigorie Teologul și Ioan Damaschinul, are legătură cu mântuirea omului. Și care este acesta: faptul că „nu este virtute ceea ce se face cu de-a sila”[3]! Da, cu de-a sila și cu constrângere o faptă nu poate fi considerată virtuoasă. Pentru că aceasta ar însemna intervenția lui Dumnezeu, să oprească hotărârea deja luată a omului de a purcede la punerea în aplicare a sfatului viclean. Virtutea se arată atunci când omul Îl ascultă pe Dumnezeu de voie, și nu ca urmare a unei constrângeri. Cu adevărat, se poate considera ceva virtute, când alții te constrâng să o faci, în timp ce tu nu o vrei și nu o crezi?

Prin urmare, Dumnezeu, potrivit Sfântului Ioan Damaschinul, l-a făcut pe om „nepăcătos cu firea și liber cu voia”[4], fapt care desființează bănuiala că Dumnezeu este vinovat, din pricina neintervenției Sale în făptuirea păcatului sau în căderea sau în moartea omului.

(Nikos Nikolaidis, De ce moartea și starea dincolo de mormânt?, Editura Obștea creștin ortodoxă „Lydia”, Cipru, 2016)

[1] Patrologia Greacă 36, 324.

[2] Facerea 2, 17.

[3] Patrologia Greacă 94, 924

[4] Patrologia Greacă 94, 924.

De la același autor

Ultimele din categorie