„Am fost întotdeauna bucuros să văd, când intru în casa unui gospodar, mai ales biblioteca. Bucuria mi-a fost şi mai mare când am văzut bibliotecile bogate ale preoţilor şi nu rareori tot uitându-mă, am ales câteva titluri mai ales din cele, care spre surprinderea mea, erau în câte două-trei exemplare. Preotul, imediat ce a văzut aceasta m-a îndemnat, cu stăruinţă, să le iau. Am zis, împrumut doar, Părinte! Nici o vorbă, luaţi-le, că vedeţi prea bine că am mai multe exemplare. Şi a continuat, spunându-mi cu faţa plină de veselie, că atunci când cumpără o carte bună, nu uită, de bună seamă, să ia mai multe exemplare pentru a da şi celor care ar dori!  Nu-mi aduc aminte să fi furat vreo carte în viaţa mea, dar de împrumutat am împrumutat din când în când şi cred că am uitat uneori să le înapoiez. Nu ştiu dacă există vreun om în lumea aceasta să nu se bucure atunci când primeşte o carte sau atunci când a împrumutat şi i se spune că poate ţine cartea dacă vrea s-o aibă în casa lui. Eu am încercat această supremă bucurie, aş spune, fără teamă de a fi judecat prea aspru. Nu ştiu, dar cred că se întâmplă ceva special. A dărui o carte şi mai ales o carte bună şi mai ales cu o dedicaţie, este cred darul cel mai valoros şi de folos. Este un fel de lucrare întreită: cel care dăruieşte, cel care primeşte şi cel care este dăruit! Adică aici are loc un colocviu tainic în trei! O comunicare şi o comuniune de iubire! Cel care a scris cartea, autorul este cel care vine în bucuria celor doi care se preţuiesc şi astfel are loc o rugă în duh aşternând o bucurie şi o pace în inimă, care nu se uită multă vreme. Când merg în librării şi văd zeci şi sute de titluri pe bogatele standuri, primul gând care îmi încearcă mintea şi inima este să am o traistă uriaşă în care să iau cărţi câte pot duce în spinare. Nu am putut niciodată să-mi strunesc această apucătură şi de atâtea ori am ieşit cu inima strânsă, alegând doar câteva titluri. Bibliotecile m-au fascinat totdeauna. Am văzut biblioteca uriaşă a mitropolitului Antonie al Transilvaniei la Sibiu care acum este aşezată pentru totdeauna la Sâmbăta de Sus, mănăstirea de suflet pe care a rectitorit-o voievodal în vreme de prigoană atee. Acest cărturar, straşnic întru citire şi scriere, ar fi unul din modelele care te-ar îndemna fără zăbavă să te apuci să citeşti mai ales scriitori mistici. Dar înainte de a citi orice carte din lumea aceasta, pentru că aşa am apucat şi noi, din moşi — strămoşi, este absolut necesar ca paşii să ni se îndrepte spre biserică unde vom auzi glasul evanghelic şi apostolic, adică citiri din Sfânta Evanghelie şi Apostolul zilei, din Vieţile Sfinţilor.”

(Calinic Episcopul Argeșului, Veșnicia de zi cu zi, Editura Epicopiei Argeșului și Muscelului)