Mulţi obişnuiesc să dea vina pe alţii, atunci când s-a întâmplat vreo nenorocire sau vreun eşec din vina lor.

Să nu aruncăm asupra altora răspunderea care ne revenea doar nouă, ci să dăm socoteală de faptele noastre. Dacă ajungem să suferim din vina noas­tră, să suportăm pedeapsa fară crâcnire, cu conştiinţa depli­nă că o merităm, să nu învinuim pe nimeni şi să nu admitem ca, oameni care nu au nicio vină, să sufere din cauza noas­tră. Mulţi se revoltă când le vine o pedeapsă „de Sus”, când de fapt ar trebui să se smerească sub mâna Atotțiitorului, conştienţi că au păcătuit, să vină la El, să cadă la picioarele Mântuitorului. Numai duhul smereniei, pocăinţei, supune­rii este bineplăcut lui Dumnezeu, Care vrea să-l trezească în noi, trimiţându-ne încercări.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 364)