Semnificația viselor ‒ căutare care se sfârșește în prăpastia ispitelor

Chiar dacă unele vise se adeveresc, nu trebuie să ne mirăm, fiindcă până acum cele mai multe sunt închipuiri și de la demoni. În timp ce trupul se liniștește în somn pentru propria susținere, și simțurile amorțesc, demonii imprimă mintea, cum vor, cu închipuiri.

1. Cel ce nu crede niciunui vis înțelept și filosof este. Iar cel ce se încrede acestora este asemenea cu cel care aleargă după umbra lui și se sârguiește să o prindă. Căci zice:

„Bărbatul somnoros e născocitor de vise
Căci somnul învățător de fantasme și nu de fapte este”
.

Dar chiar dacă unele vise se adeveresc, nu trebuie să ne mirăm, fiindcă până acum cele mai multe sunt închipuiri și de la demoni. În timp ce trupul se liniștește în somn pentru propria susținere, și simțurile amorțesc, demonii imprimă mintea, cum vor, cu închipuiri. Mulți dintre sfinți, având vise de la Dumnezeu, au cunoscut. Dar unora le arată și îngerul păzitor. Adeseori, și sufletul, ca fiind mai subțire, a prevestit în vis viitorul, dar fiindcă, pe măsură ce înaintează pe cale, obiceiul de a crede acestor vise este pus pe seama demonicei înșelări, suntem învățați de dumnezeiasca Scriptură să nu credem niciunui vis. Dar chiar dacă vreodată poate Dumnezeu ne arată și noi nu credem, nu vom fi pentru aceasta osândiți, fiindcă Dumnezeu știe că, vrând să fim în siguranță, refuzăm să ascultăm ca să nu cădem de batjocură, ceea ce mulți au pătimit.

2. (I) Căci un monah oarecare din muntele Sinai, arătând multă înfrânare și nevoință și fiind zăvorât în chilie de mai mulți ani, fiind batjocorit mai pe urmă de descoperiri demonice și vise, s-a abătut spre iudaism și arătându-i lui adeseori vrăjmașul vise adevărate și prin ele amăgindu-l pe nenorocit, îi arată lui după aceea tot poporul apostolilor și mucenicilor și cuvioșilor și simplu al tuturor creștinilor întunecat și înnegurat și plin de toată rușinea, și dimpotrivă pe Moise și pe proroci și pe poporul iudeilor celor urâtori de Dumnezeu strălucit cu strălucită lumină și petrecând în bucurie și veselie.

(II) Acestea văzându-le întunecatul și nenorocitul și neputând să deosebească înșelătoarea vedenie, ci purtat fiind de înșelare diavolească, ridicându-se îndată și părăsind Sfântul Munte[1], vine iute în Palestina la sinagoga iudeilor și explicându-le lor vederile diavolești arătate lui ca fiind chipurile dumnezeiești, îndată a fost tăiat împrejur și și-a luat femeie. A început să dogmatisească împotriva creștinilor ca împotriva unor rătăciți, neisprăvitul, și să întărească religia iudeilor. Iar iudeii cei fărădelege, fericindu-l, îl numeau al doilea Avraam.

(III) Și era a vedea jalnică priveliște și vrednică de lacrimi, un bărbat tot încărunțit, îmbătrânit în nevoință și osteneli, batjocorit în chip necuvios de femeie, atingându-se de cărnuri spurcate, pe Hristos hulindu-L, vai, fără rușine, Cel Căruia mai înainte I se închina ca Unui Dumnezeu și întinând Sfântul Botez. „Pe acesta văzându-l așa”, zice cel ce a scris acestea, „eu și cu unii monahi, într-o asemenea urâciune și batjocură a vrăjmașului, mult ne-am tânguit”. Dar nu după mult timp l-a cuprins pe el o nenorocire de la Dumnezeu. Căci curgându-i cărnurile de la multa putreziciune și duhoare, încât și viermii colcăiau din el, astfel sufletul și-a dat cu silă.

3. Pe bună dreptate zicea Domnul, „Privegheați” (Matei 24, 42) și cel ce zice „Să nu fericești pe om mai înainte de sfârșitul lui” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 11, 28), din pricina nesiguranței sfârșitului. Căci nu știm ce va naște ziua următoare (Pildele lui Solomon 3, 28). Să luăm aminte, așadar, priveghind și să nu primim să facem fără folos jumătate din viață prin somnul mult în care se află toată nesimțirea și amorțirea. Căci somnul este chip al morții.

4. Întreabă, așadar, pe cineva dintre cei prezenți despre cel adormit și care sforăie: „Trăiește acesta sau a murit?”. Dacă-ți zice că trăiește, spune către el: „Și cum de nu simte?”. Iar dacă-ți zice că a murit, răspunde-i lui: „Cum de răsuflă? Fără suflare este mortul”. Prin urmare, nici nu trăiește, nici nu a murit.

5. De aceea scuturându-ne de somnul cel greu, vecin cu moartea, să priveghem să nu cădem în ispită, fiindcă nelegiuiții umblă pretutindeni împrejurul nostru și noi trecem prin mijlocul a multe curse, neștiind rezultatul. Căci firea noastră este schimbătoare și ușor lunecă spre păcat.

(Cuviosul Teognost, Tezaurul, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 81-83)

[1] Se referă la Muntele Sinai.

Ultimele din categorie