Ce putem face dacă nu mai găsim sensul bucuriei în viața noastră, chiar dacă ne rugăm?

Să știți că sensul vieții nu se găsește prin rugăciune. Sensul vieții se găsește prin viață. Să vă spun: mulți din­tre cuvioșii ăștia care se pregătesc să ajungă preacucernici părinți – oameni, de altfel, de bună calitate, nu mă îndoiesc –, toată viața citesc și citesc. Voi aveți senzația că viața e făcută din citate sau citări? Să fim serioși! Voi înșivă aveți deschisă o carte a vieții... N-o să zică Hristos: Aaa, n-ai știut... Ați văzut ce bine știau gemenele alea ci­tate din Schilling, din nu știu care Obersturmbahnfuhrer al filozofiei germane? Marea filozofie germană, fără de care nu mai putem... Cum, nu cunoaștem noi metamor­foza existențialismului? Fleacuri snoabe, pentru mântu­ire! Exigențe, pentru filosofii de vocație!

Uitați-vă bine în facultățile de filozofie, în facultățile de inginerie, în facultățile de teologie, de medicină, pe unde străbatem toți lumea. Câtă vreme pierdem tocând frunză la câini, și lucrurile reale – a citi și a te lăsa citit –, pe care nu le învățăm niciodată! Că, până la urmă, nu rugăciunea ține viața. Viața ține rugăciunea! Un mort nu se mai roagă, nu? Ce, se mai roagă mortul? Uneori, da. Știți că, une­ori, un mort vorbește mai bine decât unul viu, dar asta e altceva. Trăiți, încercați să finalizați lucrurile pe care le-ați început și, nu în ultimul rând, încercați să discerneți între ceea ce vreți voi să faceți și ceea ce Dumnezeu vă îngăduie să faceți, că rugăciunea este acolo, între astea două. Doamne, eu voiesc să voiesc voia Ta!

(Părintele Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 156-157)