Dorul după Athos

Pelerinii care vin cu evlavie la Sfântul Munte între­zăresc uneori această minunată metamorfoză, ca pe ceva din altă lume, care te umple de pace şi de bucurie.

Omul are strânse legături cu toată creaţia şi schimbarea lui aduce după sine schimbări în întregul cosmos. Omul pătimaş şi stăpânit de păcat își degradează mai întâi cosmosul din sine, şi apoi şi pe cel din afară de sine. Poluarea naturii, de care se plânge atât de mult lumea de azi, este o urmare firească a poluării păcătoase a omului. Şi invers, sfinţirea cosmo­sului lăuntric al omului duhovnicesc, al sfântului, duce şi la sfinţirea lumii înconjurătoare lui . Aceasta este, după Sfântul Maxim Mărturisitoul, şi marea chemare a omului, prin sfinţenia vieţii lui să transfigureze întreaga făptură. La cerul şi pământul cel nou de la sfârşitul veacurilor contribuie şi omul.

Pe Athos, această metamorfoză a cosmosului este mai vizibilă ca în altă parte. Sfânta Liturghie, care de veacuri se săvârşeşte neîntrerupt pe Athos, ţărâna trupurilor a nenumăraţi sfinţi aghioriţi, care s-a ameste­cat cu ţărâna Muntelui. Harul Sfântului Duh, care necontenit se revarsă peste mulţimea celor ce se pocăiesc, toate acestea au dus şi la o transformare a însăşi firii materiale a Athosului. Mărturisesc acest lucru mireasma simţită adeseori de pelerini pe cărările Muntelui; dorul după Athos care urmăreşte pe cei ce l-au văzut o dată, dar mai ales chipurile frumoase, transfigurate de lacrimile pocăinţei ale multor nevoitori aghioriţi.

Pelerinii care vin cu evlavie la Sfântul Munte între­zăresc uneori această minunată metamorfoză, ca pe ceva din altă lume, care te umple de pace şi de bucurie.

(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 27-28)

De la același autor

Ultimele din categorie