- Gheronda, cum comunică oamenii duhovniceşte de departe?

- Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.

- Cum adică?

- Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni, trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frec­venţă. Acest lucru nu pot să-l prindă oamenii de ştiinţă. Îţi aminteşti de acea întâmplare pe care o po­vestesc în Părinţi aghioriți? Într-o zi un monah urma să meargă în vizită la un părinte din Kapsala şi se gândea: „Ce să-i duc, oare, de binecuvântare?”. A făcut rost, aşadar, de doi peşti şi i-a curăţat ca să i-i ducă. Între timp, celălalt primise înştiinţare de la Dumnezeu despre vizita lui şi se gândea: „Acum că va veni, cu ce să-l omenesc?”. Şi, pe când fratele curăţa peştele, a venit deodată un corb, i-a luat un peşte şi l-a dus la celălalt călugăr din Kapsala, care se afla la o distanţă de cinci ore şi jumătate de mers. Înţelegeţi? Unul se gândea cum să-l odihnească pe celălalt şi atunci cor­bul a făcut pe intermediarul.

Când omul are Dragostea, pe Hristos, chiar şi mut să fie, se poate înţelege cu milioane de oameni, de orice neam şi vârstă, căci fiecare vârstă îşi are limba ei. Pune doi oameni care nu au dragoste între ei să stea unul lângă celălalt şi să nu vorbească. Pune şi alţi doi care au dragoste între ei să stea unul lângă celălalt şi să nu vorbească nici ei. Cum se vor simţi unii şi cum se vor simţi ceilalţi? Nici primii să nu vorbească, nici ceilalţi. însă aceştia din urmă vor vorbi cu „tăcerea”, fiindcă va exista comunicare între ei. Dimpotrivă, ceilalţi nu vor putea comunica, fiindcă între ei va exista „izolaţie”. Când nu există dragoste, se poate ca doi oameni să se afle aproape unul de celălalt, dar totuşi să fie depărtaţi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 228)