Să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, pentru cei care ne batjocoresc, ne osândesc, ne alungă şi ne îndeamnă la păcat. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l facem, pentru că dacă nu iertăm, nici Dumnezeu n-o va face cu noi. Aceasta este iubirea cea mai vie faţă de aproapele, atunci când cineva se roagă pentru altul din toată inima, nu din obişnuinţă, că aşa zice Dumnezeu, ci din suflet. Să iertăm şi să iubim pe vrăjmaşi, care, în definitiv, sunt binefăcătorii sufletului nostru. Cel care ne ispiteşte, ne osândeşte, ne produce o stare nefericită devine instrumentul diavolului, pe de o parte, şi al lui Iisus, pe de altă parte. Sfinţii Părinţi spun că el este instrumentul lui Iisus, cel care ne arde egoismul şi mândria, ca să primim vindecarea. Acesta o face din răutate, dar noi să altoim, însă, măslinul sălbatic într-unul roditor şi vom produce roade folositore pentru viaţa noastră. De aceea, este un mare folos să-i acceptăm pe oamenii potrivnici. [...]

Femeile să se roage pentru bărbaţii şi copiii lor, bărbaţii pentru femei şi copii, aceştia pentru părinţi şi, aşa, uniţi în rugăciune, să propăşim în viaţa duhovnicească.

Rugăciunea să o facem dimineaţa, împreună cu mătăniile pe care duhovnicul ni le-a rânduit şi, dacă suntem sănătoşi, să facem chiar mai multe. Mătania înseamnă închinarea înaintea lui Dumnezeu, lucru pe care vrăjmaşul nostru, diavolul, nu-l face, nu-şi pleacă capul, nu îngenunchează, nu se închină. Toţi oamenii lui Dumnezeu se închină Lui şi-l urăsc pe diavol, de aceea mătăniile au o mare importanţă. Să ne nevoim mai mult, ca să primim plată de la Dumnezeu. Puţinele mătănii pe care le batem se adună încet la Jertfelnicul din ceruri şi, când vom urca la cele de sus, le vom găsi înmulţite. Aceasta ne va ajuta în răspunsul de apărare din ceasul înfricoşător când vom fi judecaţi. Deci să facem rugăciunea noastră dimineaţa, aşa cum suntem datori, pentru că ea ne va lumina ziua şi vom pleca la muncă, la şcoală sau în călătorie alţii. Nu trebuie să-L uităm niciodată pe Dumnezeu şi, rugându-ne dimineaţa, primim harul Lui, puterea, binecuvântarea, pe îngerul nostru, şi înaintăm prin truda zilei. Deci să ne amintim mereu de El cu "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". Pomenindu-L şi cerând iertare, Dumnezeu ne va învrednici să ne întoarcem cu bine la casa noastră. Treburile noastre cer luare aminte. Acolo unde lucrăm, mulţi oameni spun "verzi şi uscate", cuvinte urâte, pentru că sunt pătimaşi şi nu iau seama la nimic altceva, decât la cele trecătoare, vremelnice, la plăcerile vieţii. Omul care se roagă nu ia aminte la aceştia, nu se face părtaş şi nu-i urmează, ci simte milă şi se roagă pentru ei, ca Dumnezeu să-i lumineze şi să nu mai trăiască într-o asemenea atmosferă înăbuşitoare duhovniceşte, ci, odată, să vină la curăţie, la ziua şi la aerul curat. Şi după amiază, înainte de somnul de seară să îngenunchem şi să oferim rugăciunile noastre lui Dumnezeu. În ceasurile zilei şi ale nopţii să deschidem Noul Testament şi să citim cel puţin un capitol. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că diavolul fuge din casa în care există Sfânta Scriptură. Zilele, anii şi veacurile trec ca umbra şi fiecare dintre noi mergem spre sfârşit. Viaţa fiecărui om este o carte şi fiecare zi o pagină. Toate cărţile au un sfârşit, ca şi viaţa omului, şi fiecare pagină consemnează unele sau altele, faptele lurninoase sau întunecate ale omului. Şi când viaţa se încheie, atunci se deschide această carte înaintea lui Dumnezeu, şi pe baza celor scrise acolo, omul va fi judecat. Să ne rugăm cât putem ca atunci când plecăm din această viaţă să nu avem păcate mari şi grele, ci cât mai puţine şi neînsemnate. Mijloacele Bisericii, Liturghiile dumnezeieşti, parastasele, rugăciunile de dezlegare, milosteniile şi atâtea altele ne vor ajuta foarte mult, astfel încât păcatele cele mici pe care le avem, pentru că nimeni nu este fără de păcat, să se bucure de iertarea lui Dumnezeu, fără primejdie. Cele care pun în pericol imediat mântuirea noastră sunt păcatele noastre în număr foarte mare. Când ducem însă, o viaţa cumpătată, păcatele acestea lipsesc din viaţa omului. Aşa cum un bolnav, vizitat des de doctorul lui, care ţine prescripţiile acestuia, îşi păstrează sănătatea, în timp ce dacă le neglijează se pune în pericol. De aceea, vizitele dese la medicul duhovnicesc, sub orice formă, ne ajută direct să păstrăm sănătatea noastră sufletească, lucrul cel mai preţios din lume. Lumea întreagă nu are valoarea unui suflet nemuritor, pentru că aceasta va trece, dar sufletul niciodată. Un tropar al Bisericii noastre vorbeşte despre priveghere. Acesta se cântă în fiecare zi la slujba miezonopticii, în Biserică şi în special la mănăstiri. "Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este aceea pe care o va afla lenevindu-se."

(Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul, Meşteşugul mântuirii, Editura Egumeniţa, p. 101-104)