Experienţe duhovniceşti

Viaţa duhovnicească oferă mari bucurii. Primeşti aripi, scapi de lume, nu mai ţii seamă de nimic. Devii ca un copil şi Dumnezeu locuieşte în inima ta.

Cel care-L doreşte pe Hristos se dedică rugăciunii neîncetate, care, cum zicea Bătrânul Ieronim „îl reînnoieşte pe om, îl îmbucură şi-l face în întregime duh. Nu mai simte că are măruntaie, carne şi oase. El este duh. Şi când dorinţa lui se înflăcărează şi mai mult, nu mai poate vorbi: Îl simte pe Dumnezeu în el şi plânge.

Viaţa duhovnicească cere o mare atenţie. Ea este bună şi dulce, dar pretinde luptă. Pentru a se mântui, omul trebuie să se spele în sângele şi lacrimile sale. Sfinţii Mucenici s-au spălat în sângele lor; noi să vărsăm măcar câteva lacrimi. Nu cunosc nici o biserică care să nu fie frumoasă. Simt acelaşi lucru peste tot: intrând într-un mic paraclis, unde există doar o icoană, îmi este de ajuns. Dumnezeu este prezent peste tot. Să nu gândim că El se află doar în bisericile mari şi impresionante!”

Bătrânul Filotei zicea: „Citind în tinereţea mea Vieţile Sfinţilor, simţeam ca o rază de lumină dumnezeiască pătrunzându-mi în inimă, umplând-o de dulceaţă, de bucurie şi de fericire şi înflăcărând-o de dorinţă şi de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru cer. Nu mâncam, nu mă plimbam, nu vorbeam cu nimeni, căci mintea mea nu se gândea decât decât la cer şi inima era lipită de Dumnezeu”. Bătrânul Amfilohie zicea: „Viaţa duhovnicească oferă mari bucurii. Primeşti aripi, scapi de lume, nu mai ţii seamă de nimic. Devii ca un copil şi Dumnezeu locuieşte în inima ta”.

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 125-126)

De la același autor

Ultimele din categorie