În ceea ce priveşte propoziţia "Doamne, miluieşte-mă!", există în Filocalie o minunată explicaţie a acesteia, într-un capitol intitulat "Explicarea lui «Doamne, milu­ieşte-mă!» (Kyrie Eleison)". Printre alte lucruri, autorul ei spune: "Mila lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât harul Atotsfântului Duh, pe care noi, păcătoşii, trebuie să i-L cerem lui Dumnezeu şi să strigăm neîncetat: «Doam­ne, miluieşte-mă!», lucru care înseamnă fie-Ţi milă de mine, Doamne, păcătosul, în starea în care mă aflu. Adu-mă din nou la harul Tău. Dă-mi duhul puterii, spre a putea fi întărit şi să pot înfrunta ispitele dia­volului şi răul obicei al păcătosului. Dă-mi duhul po­căinţei, ca să mă pot schimba, ca să pot ajunge la cunoaşterea de sine şi să mă pot îndrepta. Dă-mi duhul temerii şi al fricii, ca să mă tem de Tine şi să păstrez poruncile Tale. Dăruieşte-mi duhul dragostei, ca să Te pot iubi şi să nu mă mai despart de Tine. Dăruieşte-mi duh de pace, ca să-mi păstrez sufletul în pace, să-mi pot aduna gândurile şi să fiu calm şi liniştit. Dăruieşte-mi duh de curăţie, ca să mă pot păstra curat de orice pân­gărire. Dăruieşte-mi duh de umilinţă, spre a-mi putea păstra calmul între fraţii mei creştini şi a mă păzi de mânie. Dăruieşte-mi duh de smerenie, ca să nu cad în mândrie"!'.

(Constantin Cavarnos, Preotul - Părintele duhovnicesc, Editura Doxologia, p. 12-13)