Grija lui Dumnezeu înseamnă bunătate, libertate și iubire

Cuvinte duhovnicești

Grija lui Dumnezeu înseamnă bunătate, libertate și iubire

    • Grija lui Dumnezeu înseamnă bunătate, libertate și iubire
      Foto: doxologia.ro

      Foto: doxologia.ro

Să luăm aminte că lumea nu se conduce prin forța materiei brute, nici prin forța destinului orb sau a întâmplării fatale, ci prin forța morală divină a providenței, care lucrează astfel, ca să împace autoritatea cu libertatea, iubirea cu legea și bunătatea cu dreptatea.

Credincioșii se încred în pronia lui Dumnezeu și de aceea se roagă, dar știu și aceea că lumea nu se conduce după capricii, nici prin minuni pe care unii oameni le reclamă în fiecare zi, la fiecare pas, ci prin legi generale, constante și eterne, date de Dumnezeu. Ei mai știu că Dumnezeu permite răul din respect față de liberul arbitru al omului, dar tot Dumnezeu este acela care intervine, prin mijloace demne de El, ca să-i slăbească puterea, să-l înlăture, să-l stingă sau să-l pedepsească. El nu vrea ca pentru un abuz să dea îndată pedepse capitale. Științele nu sunt interzise pentru unele din aplicațiile lor greșite sau abuzive, nici artele pentru contrafacerile lor rele (cărți pornografice, picturi urâte, otrăvuri ucigătoare, bombe atomice etc). La fel nici pronia și, în genere religia nu se reneagă pentru existența unor fapte și întâmplări care, din lipsă de perspectivă și orizont, nouă ni se par greșite.

Cu providența divină este ca și cu fața omului sau fața pământului: dacă o privim în întregimea ei ni se pare frumoasă, armonioasă, încântătoare. Dacă însă o privim cu ochi mici de furnică și o cercetăm mai de aproape, îi putem găsi defecte câte vrem și-i putem face observații destule: de ce există tăietura buzelor și groapa gurii, de ce muntele nasului și văile ochilor, de ce pădurea sprâncenelor și a mustăților etc. Din câteva amănunte noi vrem să judecăm totul (Duplessy), ca și când sfaturile și judecata lui Dumnezeu ar fi totuna cu sfaturile și judecata omului (vezi Isaia 55, 8-9).

Așadar, să luăm aminte că lumea nu se conduce prin forța materiei brute, nici prin forța destinului orb sau a întâmplării fatale, ci prin forța morală divină a providenței, care lucrează astfel, ca să împace autoritatea cu libertatea, iubirea cu legea și bunătatea cu dreptatea. Mărturiile naturii, ale Bibliei și ale istoriei omenirii confirmă același adevăr și fac, într-un singur glas, aceeași constatare: Dumnezeu e mântuirea și slava noastră. Dumnezeu este ajutorul nostru. Nădejdea noastră e în Dumnezeu (Psalmul 61, 7; vezi și Psalmul 103 și 120; Luca 12, 15-31).

(Ilarion V. FeleaReligia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 149-150)