Vrem să ne asculte Dumnezeu fiecare dorință, dar noi pe El Îl ascultăm?

Cu cât apropiem gura noastră de lume, cu atât o depărtăm pe ea de Atotputernicul Dumnezeu.

A lui Grigorie Dialogul

Un diacon oarecare, locuind în păr­țile Nursiei, a venit către omul lui Dumnezeu Florentie pustnicul (care trăia retras în isihie), ca să se dea pe sineși rugăciunilor aceluia. Și a aflat diaconul în afara chiliei aceluia o mul­țime nenumărată de șerpi, cuprinzând aproa­pe tot locul acela. Și, înspăimântându-se de aceasta, a strigat, zicând: „Roagă-te, robule al lui Dumnezeu!”. Și era atunci cer senin. Și, ieșind Florentie, văzând mulțimea nenumă­rată de șerpi, ridicându-și ochii și mâinile la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să ridice pre­cum știe pierzarea aceea. Și, de îndată ce a început să se roage, cerul a tunat, iar tunetul a omorât toți șerpii aceia. Iar Florentie, văzându-i pe toți morți, a zis: „Iată, Doamne, pe aceștia i-ai omorât, dar cine să-i ridice de aici?”. Și, îndată cu cuvântul lui, atât de mul­te păsări au venit, pe cât de mulți șerpi erau, pe care, și ridicându-i, i-au aruncat departe, iar locul l-au curățit cu totul.

Petru: Câtă putere și dreptate avea bărbatul acesta, încât Atotputernicul Dumnezeu să fie atât de aproape de cererea lui?

Grigorie: La Cel singur curat și fără de răuta­te, mult poate, Petre, și curăția, și nerăutatea inimii omenești; căci slugile Lui, din cele pământești fiind despărțite, nu știu să zică ceva deșert; căci nici minții nu-i îngăduie a se risipi prin graiuri; drept aceea, și gata pe Dumnezeu Îl află ascultându-i pe dânșii mai mult decât pe alții, pentru că se sârguiesc pe cât le este cu putință să se asemene Lui la curăție și la nerăutate; iar noi, cu tulburările poporului fiind amestecați, adeseori cuvinte deșarte grăim, încă de multe și vătămătoa­re, și, cu cât apropiem gura noastră de lume, cu atât o depărtăm pe ea de Atotputernicul Dumnezeu. Deci mult ne ducem în jos, căci cu lesnire în vorbă cu mirenii ne împreunăm; care lucru bine L-a zis și Isaia după ce L-a văzut pe Împăratul și Domnul Savaot, pe sineși ticăloșindu-se: O, ticălosul de mine, căci m-am străpuns de durere, că necurat sunt, și necurate buze am (Isaia 6, 5).

Iar de unde are buzele necurate, arată adăugând: Locuiesc în mijloc de popor ce are buze necurate; că îl durea de necurăția buzelor sale, iar de unde i se trage aceasta a arătat atunci când a mărturisit că locuiește în mijlocul unui popor ce are buze necurate; căci cu neputință este ca din limba mireni­lor mintea să nu se întineze; căci, cu cât ne pogorâm cu dânșii cumva întru oarecare vorbe, pe atât ne obișnuim a vorbi cu ei vor­bă care nouă ne este necuviincioasă. Și, de aici, cu dulceață pe aceasta ținând-o, nu mai voim să ne întoarcem dintr-însa, căci ne biruiește pe noi cu sila obiceiului. De aici se și întâmplă ca din cele deșarte să ajungem la cele vătămătoare, și din graiurile cele ușoare în cele grele. Iar din această pricină, gura, pe cât se întină de deșartă vorbire, nu se mai aude la Dumnezeu întru cerere, precum este scris: Cel ce întoarce urechea sa a nu asculta le­gea, rugăciunea lui este lepădată (Pilde 28, 9).

Și de ce să ne mirăm dacă, cerând ceva de la Domnul, suntem auziți mai târziu, când și noi din partea noastră întârziem a as­culta porunca Domnului sau nu-i dăm nicio atenție? Deci nu e de mirare dacă Florentie a fost auzit degrab în rugăciunea lui, ca unul care la rândul lui degrab a ascultat poruncile Domnului.

(Everghetinosul, vol. I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 116-117)

De la același autor

Ultimele din categorie