Pe lângă acestea te sfătuiesc să baţi război şi să te fereşti a nu lăsa imaginaţia si memoria să-și aducă aminte de toate cele văzute, auzite, mirosite, gustate şi pipăite; dar mai ales de cele necurate şi rele.

Raţiunea şi experienţa spun că un om are mai mult a lupta cu imaginaţia şi memoria decât cu perceperea actuală. Fiindcă, să presupunem o ipoteză, a vedea ori a nu vedea o faţă ispititoare e uşor şi nu cere mare război; dar după ce acea persoană a fost văzută, nu mai este uşor, ci e necesar războiul şi lupta hotărâtă ca să scoatem aducerea aminte a acestei persoane din închipuirea noastră. Adesea, o singură privire pătimaşă şi curioasă ce am aruncat unei feţe frumoase se imprimă astfel de puternic în imaginaţia noastră, încât luptă cu noi patruzeci sau cincizeci de ani, uneori chiar până la o vârstă înaintată şi nu putem s-o ştergem din imaginaţia şi memoria noastră.

Lucrul cel mai de râs e că şi acea persoană, îmbătrâneşte, moare şi se preface pământ şi adesea pipăim cu mâinile noastre oasele ei în mormânt, dar imaginaţia noastră ţine atât de legată de noi chipul ei, încât totdeauna o socotim tânără şi vie. Şi astfel, ca şi când ar fi aievea, această patimă iraţională şi oarbă produce păcat în inimă, atât cât suntem trezi, cât şi când dormim. Vezi cum ţi-am vorbit în pildă de închipuirea vederii. Vederea ne poartă cel mai grozav război. De aceea, ea e cea mai regală, subtilă şi mai limpede decât toate celelalte, cum zic Teologii. Închipuirile produse de vedere se şterg foarte greu. În al doilea rând, vin închipuirile născute din lucrurile rele şi urâte ce am auzit. Ele luptă cu noi. Dar să ştii şi aceasta că, după cum atunci când lucrează celelalte simţuri ochii nu se mulţumesc dacă nu văd şi ei ceea ce e înaintea celorlalte simţuri, tot astfel şi închipuirea nu se mulţumeşte dacă nu va da la vedere toate cele auzite, gustate, mirosite şi pipăite, cum spune Sfântul Grigorie al Tesalonicului.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 98)