„Harul lui Dumnezeu nu este magie, nici yoga, nici vreun alt mod de vedere simțită sau închipuită, ci descoperire dumnezeiască”

Harul lui Dumnezeu nu este magie, nici yoga, nici vreun alt mod de vedere simțită sau închipuită, ci descoperire dumnezeiască, sălășluire și întâlnire personală a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu dă și omul primește, dacă va crede deplin și se va supune dumnezeieștii voiri și în consencință, dacă va tăgădui și se va întoarce de la orice răutate.

Gheronda Iosif Isihastul  – Cuvant despre rugaciune

În rânduiala începătorilor în cele duhovnicești, invocarea numelui stăpânesc trebuie să fie însoțită de o cât mai mare silință cu putință, chiar și atunci când mintea nu poate rămâne la cuvintele rugăciunii. Și aceasta fiindcă este cu neputință ca mintea să fie ținută la cuvintele rugăciunii, la începutul acestei încercări, mai ales fiindcă suntem păcătoși și avem atâtea patimi și suntem lipsiți de energia unică a dumnezeiescului har. În această situație, se impune stăruitoarea chemare a numelui Domnului nostru Iisus Hristos, până când bunul obicei se va înstăpâni și va micșora truda acestei încercări. Când cu harul lui Dumnezeu va reuși bunul obicei să se impună, atunci mintea se oprește de la împrăștierea ei de la început, fiindcă cu cât noi Îl chemăm pe Domnul nostru, cu atât Acela, puțin câte puțin, ne descoperă razele harului Lui și, văzând mintea dulceața harului, rămâne mai ușor la cuvintele rugăciunii. Dacă, în continuarea rugăciunii, credinciosul se atașează în toate de supunerea și ascultarea de voia lui Dumnezeu, atunci harul se apropie de minte și în chip simțit și îi arată gustul și al celorlalte virtuți și se realizează acel verset din psalm: „Ca de seu și de grăsime să se sature sufletul meu și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea” (Psalmul 62, 6). Așa cum orice încercare pentru un scop oarecare are nevoie și de mijloacele potrivite lui, același lucru se petrece și în această mare știință a rugăciunii. Fiindcă prin aceasta ni se cere „să ne supunem orice cuget ascultării lui Hristos” și cu harul Lui putem să dobândim „mintea lui Hristos”, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel.

Un termen necesar și datoria oricui voiește să se ocupe cu această lucrare îngerească este pocăința corectă și sinceră, fiindcă „în sufletul supus păcatului Dumnezeu nu sălășluiește” (Înțelepciunea lui Solomon 1, 4). Harul lui Dumnezeu nu este magie, nici yoga, nici vreun alt mod de vedere simțită sau închipuită, ci descoperire dumnezeiască, sălășluire și întâlnire personală a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu dă și omul primește, dacă va crede deplin și se va supune dumnezeieștii voiri și în consencință, dacă va tăgădui și se va întoarce de la orice răutate. Cei care vor, așadar, ca printr-un mod mai înalt, să intre în acest laborator sfințitor al harului, și să vadă cu simțirea Împărăția Tatălui lor care este în ei, să vină mai întâi în laboratorul pocăinței, în dreptatea inimii și să aibă în minte cuvântul lui David: „Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta, după mulțimea îndurărilor Tale, caută spre mine” (Psalmul 68, 19). Să țină neîncetat invocarea rugăciunii Domnului nostru Iisus Hristos. Dacă din rugăciunea aceasta se va scoate, Fiule al lui Dumnezeu, și va rămâne numai „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, cred că acest lucru îi va ajuta mult pe cei ce nu pot să-și agonisească neîmprăștierea, fiindcă mintea rămâne mai ușor ațintită pe puține cuvinte. Scopul este ca mintea să rămână ațintită la Dumnezeu, de unde obține două lucruri unul mai bun ca celălalt: cel dintâi este că mintea, prin rămânerea ei în dumnezeiasca pomenire, se oprește de la orice răutate, și al doilea că, prin rămânerea ei acolo, se sfințește, se luminează și se îndumnezeiește

De la același autor

Ultimele din categorie