Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniţi ai secolului XX. Datorită ucenicilor săi, care au transmis şi au pus în practică învăţătura şi modul său de viaţă în comunităţi din ce în ce mai mari, el poate fi considerat pe bună dreptate principalul autor al actualei restaurări a tradiţiei rugăciunii inimii din Muntele Athos.
Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Kareia, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se...
+ vezi mai multViața Sfântului Cuvios Iosif Isihastul
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniți ai secolului al XX-lea. Datorită ucenicilor săi, care au transmis și au pus în practică învățătura și modul său de viață în comunități din ce în ce mai mari, el poate fi considerat pe bună dreptate principalul autor al actualei restaurări a tradiției rugăciunii inimii din Muntele Athos.
Calendar ortodox7 Aprilie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Acatistul Sfântului Mucenic Caliopie
- Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
- Rugăciunea zilei de marţi
- Rugăciunea Sfântului Patriarh Tihon pentru fraţii noştri prigoniţi
- Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Caliopie
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- Troparul Sfântului Mucenic Caliopie
- Troparul Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
- Condacul Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- (Audio) Troparul Sfântului Mucenic Caliopie (în limba greacă)
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- (Video) Troparul Sfântului Mucenic Caliopie
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
