Iadul este marea durere a lui Dumnezeu…

Ai atâtea posibilităţi: înger păzitor, daruri de la Botez, darurile Duhului Sfânt… Şi atunci nu este nici o justificare. De aceea iadul este fără sfârşit, pentru că a făcut eforturi mari Dumnezeu ca să ne trezească, să nu ne ducă acolo: “Câte nu am făcut Eu ca să nu ajungeţi voi în iad!”.

Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu prestanţă, cu prezenţă duhovnicească continuă la măsura la care o ai. Dar nu este permis să iei mâncarea cu lingura şi să-ţi ducă altul lingura la gură. Ai atâtea posibilităţi: înger păzitor, daruri de la Botez, darurile Duhului Sfânt… Şi atunci nu este nici o justificare. De aceea iadul este fără sfârşit, pentru că a făcut eforturi mari Dumnezeu ca să ne trezească, să nu ne ducă acolo: “Câte nu am făcut Eu ca să nu ajungeţi voi în iad!”. Pentru că iadul, aşa cum spun marii trăitori, este marea durere a lui Dumnezeu, dar el există, cu toată durerea divină, pentru că El este şi drept. Nu te-a găsit pe poziţie, nu ai vrut deloc, ai respins tot ce ţi-a dat.

- Dumnezeu îi iubeşte pe cei din iad?

- Îi iubim şi noi, şi nouă ne pare rău, dar sunt acolo după faptele lor, după faptele lor cele mai grozave. Sunt pentru că au ignorat învăţătura creştină. Şi tot ce făcea Dumnezeu pentru ei ignorau. De aceea este grav. Nu pentru faptul că a făcut cutare, după culoarea pe care a avut-o, ci pentru faptul că ei nu se pocăiau. Starea aceasta de ne-pocăinţă, este câştigul cel mai mare al diavolului, adică deznădejdea.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 171)

De la același autor

Ultimele din categorie